Evaluare Națională 2025: Informare sintetică privind rezultatele finale
Scris: Iulie 10, 2025, 10:24 am
10.07.2025
Informare de presă
Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a / sesiunea 2025 – sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor
Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 10 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor depuse de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (23 - 27 iunie 2025).
Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.
În urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 82,15% (2062 de candidați), în creștere cu doar 0,15% față de rezultatele inițiale (82%).
La proba de Limba și literatura română, 2189 de candidați (87,2%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 2 candidați au obținut nota 10.
La proba de Matematică, 1863 de candidați (74,2%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 4 candidați au obținut nota 10.
La proba de Limba și literatura maternă, 38 de candidați (66,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci).
Au fost depuse 273 de contestații din 5079 de lucrări (5,38%). Pentru 163 de lucrări, reevaluarea în urma depunerii contestațiilor a generat schimbarea notei prin creștere, în timp ce pentru 77 de lucrări, notele au fost modificate prin scădere .
Rata de participare a fost de 95,73%: au fost prezenți 2511 absolvenți ai clasei a VIII-a dintr-un total de 2623 de înscriși de elevi înscriși. Niciun candidat nu a fost eliminat.
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de testare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute în acest cadru formal, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.
În acest sens, vineri, 11 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, va fi publicată ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a.
În prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 14 - 21 iulie. Tot în aceste intervale sunt prevăzute și completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ, respectiv depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.
Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2025 - 2026 va avea loc în data de 23 iulie. Ulterior, între 24 și 29 iulie, dosarele de înscriere vor fi depuse în unitățile de învățământ liceal în care candidații au fost repartizați. Soluționarea situațiilor speciale post-repartizare, la nivelul comisiilor județene de admitere/comisia municipiului București, este programată în zilele de 30 iulie și 1 august.
A doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat, rezervată elevilor din seria curentă, precum și celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor în anul școlar 2025 - 2026 se desfășoară în intervalul 1 - 19 august, la nivelul comisiilor județene/comisia de admitere a municipiului București.
Date statistice suplimentare pot fi consultate în documentul atașat.
Inspector școlar general,
prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE