Mobilitate Erasmus_staff course_Anul III
Scris: Octombrie 22, 2025, 8:19 am
				
				Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, în calitate de lider de consorțiu, implementează în perioada 2023-2027, un proiect de acreditare Erasmus+ în domeniul educației școlare. 
În anul III de finanțare nr. 2025-1-RO01-KA121-SCH-000333175, în lista de activități sunt cuprinse mobilități de formare, în vederea îndeplinirii obiectivului:
Dezvoltarea competențelor manageriale de conducere, îndrumare și control a cel puțin 10 inspectori școlari și 8 directori, în scopul îmbunătățirii abilităților de sprijin și îndrumare instituțională, prin participarea la activități de mobilitate transnațională.
În perioada 27.10.2025-31.10.2025, un grup de 4 participanți din rândul directorilor/membrilor CA de la școlile din consorțiu, vor participa la activitatea Staff course training, cu titlul - Harmony and learning, organizat de EUS Apps Italia, care se va desfășura la Roma, Italia.
Toate cheltuielile de sprijin individual, transport și taxă de curs sunt acoperite din grantul Erasmus+.
Echipa de implementare.