Pagina 1 din 1

Anunț Concursul Național de Geografie pentru clasele V-VII ,,TERRA - Mica olimpiadă de geografie 2026_etapa județeană

Scris: Martie 26, 2026, 6:03 pm
de Bîscă Mirela
În data de 28 martie 2026, se va desfășura etapa județeană a Concursului național de geografie „Terra – Mica olimpiadă de geografie”,clasele V-VII și a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și Literatura Română și Religie), gimnaziu și liceu.
1. Proba scrisă a Concursului național de geografie „Terra – Mica olimpiadă de geografie”, gimnaziu, va începe la ora 10,00, la Școala Gimnazială „I. G. Duca” Petroșani.
Pentru buna desfășurare a concursului, vă solicităm să aveți în vedere următoarele:

- Profesorii/însoțitorii răspund de securitatea elevilor în timpul deplasării (tur-retur). În acest context vor realiza instruirea corespunzătoare a elevilor.
- Comisia de organizare va fi prezentă la ora 07:45 iar comisia de evaluare la ora 12:00.
- Intrarea elevilor în săli se face între orele: 09:00 și 9:30. și vor avea asupra lor carnetul de elev vizat și ștampilat pe anul școlar 2025-2026.


2. Proba scrisă a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și Literatura Română și Religie), gimnaziu și liceu va începe la ora 10,00, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Deva.
În cazul în care, la nivelul județului, există elevi calificați la etapa județeană a ambelor olimpiade, în vederea asigurării posibilității de participare la acestea, a respectivilor elevi, părinții vor depune o cerere la Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, în atenția inspectorilor de limba și literatura română și de geografie, pentru rezolvarea acestor posibile situații.
Pentru acești elevi, proba scrisă la etapa județeană a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și Literatura Română și Religie), gimnaziu și liceu, va începe la ora 12,00, după finalizarea probei scrise de la Concursul național de geografie „Terra – Mica olimpiadă de geografie” , gimnaziu, la Școala Gimnazială „I. G. Duca” Petroșani.
În intervalul dintre cele două probe, elevii respectivi nu vor părăsi centrul de concurs și nu vor avea acces la dispozitive de comunicare cu exteriorul.
Inspectori școlari,
Simona Țene
Mirela Bîscă