Pagina 1 din 1

Competiția Școală Europeană_2026

Scris: Aprilie 2, 2026, 9:44 am
de Claudia Bălici
Către,
Toate unitățile de învățământ preuniversitar care au derulat proiecte europene,

În atenția doamnei/domnului director/responsabilului de proiecte europene

Ref.: Competiția Națională Școală Europeană, ediția 2026

Prin prezenta vă informăm că Ministerul Educației şi Cercetării a lansat Apelul național pentru înscrierea unităților de învățământ preuniversitar la cea de a 21-a ediție a competiţiei naționale pentru obținerea certificatului „Şcoală Europeană”. Apelul este în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului, aprobată prin OMEC nr. 3261/13.02.2025. Competiția este cuprinsă în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către MEC - 2026, pentru elevii din învățământul secundar, aprobat cu nr. 24410/4/28.01.2026, punctul 3, poziția 1.
Competiția se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar, care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale (Erasmus+ 2014-2020 și Erasmus+ 2021-2027) și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate cu privire la realizarea Spațiului european al educației. Unitățile de învățământ și unitățile de educație extrașcolară câștigătoare ale concursului „Școala Europeană” sunt recompensate cu premii și distincția/certificatul „Școala Europeană”, încurajând astfel implicarea în programe ale Uniunii Europene/finanțate de Uniunea Europeană în domeniul educației și formării profesionale.
Competiția „Școală Europeană” constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra dezvoltării profesionale, a culturii organizaționale și a ethosului școlii.
Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.

Activitățile/proiectele/programele care se iau în considerare pentru ediția din acest an a competiției sunt cele desfășurate în perioada septembrie 2023 – august 2026, respectiv:
a) derulate de școli prin programele de educație și formare profesională gestionate în Uniunea Europeană de Comisia Europeană, Parlamentul European, alte instituții europene: Erasmus+, e-Twinning, Școli-ambasador ale Parlamentului European, Euroscola, Lider European, EuroQuiz, Granturi SEE etc;
b) derulate de școli în parteneriat cu ambasade, universități și școli din Uniunea Europeană, companii europene, asociații profesionale europene, ONG–uri cu scop educațional/de formare profesională care activează la nivel european etc.;

c) derulate de unitățile de învățământ din alte tipuri de finanțări decât cele de la pct (a) și (b) (de exemplu PNRR, ROSE, proiecte de cooperare transfrontalieră, fonduri structurale POCU/PEO etc);
Documentele necesare depunerii candidaturii:
a) Formularul-tip de candidatură pentru anul 2026 (atașat prezentei adrese), tehnoredactat în limba română, semnat și ștampilat;
b) Portofoliu ilustrativ relevant pentru activitățile descrise în formularul –tip de candidatură;
c) Documente manageriale:
(c1) Proiectul de dezvoltare instituţională (P.D.I. sau P.A.S.) pentru toată durata evaluată (01.09.2023-31.08.2026), aprobat de C.A. al unității de învățământ (o copie, avizată la zi de directorul școlii şi ştampilată pe prima pagină);
(c2) Planurile manageriale pentru ultimii 3 ani școlari (2025-2026; 2024-2025; 2023-2024), copii avizate la zi de directorul școlii şi ştampilate pe prima pagina;
d) Avizul inspectoratului școlar (formular atașat prezentei adrese).

FOARTE IMPORTANT!

Candidaturile vor fi încărcate de către inspectorul școlar pentru proiecte educaționale, prof. Claudia Bălici pe o platforma dedicată județului, până la data de 27 aprilie 2026.
Prin urmare, data limită de obținere a avizului precum și de preluare/verificare a dosarelor de candidatură este 21 aprilie 2026, ora.16.00.

Fiecare candidatură va depusă la inspectorul școlar pe un Memory stick.
Documentele necesare depunerii candidaturii (a-d) vor fi scanate pe criterii și încărcate în foldere distincte cu denumirea „Criteriul nr…”, conform modelului, fără diacritice și fără ghilimele: HD_Colegiul Tehnic Transilvania Deva_SCE2026.

Evaluarea la nivel național va avea loc în perioada 04-08 mai 2026, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Atașez ordinul de ministru, apelul național, formularul de candidatură, avizul ISJ, criteriile de candidatură.

Mult succes!
Cu considerație, inspector școlar, prof. Claudia Bălici