Pagina 1 din 1

CURS POSTUNIVERSITAR - MODUL PSIHOPEDAGOGIC

Scris: Noiembrie 29, 2012, 11:18 am
de Luiza Dana Cioara
Stimaţi colegi,
Vă aducem la cunoştinţă faptul că în baza protocolului încheiat între CCD Deva și Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității ”Eftimie Murgu” Reșița, se derulează PROGRAMUL DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ NIVELUL I, OFERIT ÎN REGIM POSTUNIVERSITAR.
Cursul se adresează absolvenţilor de studii universitare de licenţă care nu au urmat Programul de Formare Psihopedagogică pe parcursul studiilor universitare. Cursul poate fi parcurs în regimul cursurilor postuniversitare. La acest program se pot înscrie numai absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă, indiferent de profilul sau instituţia de învăţământ superior şi anul în care au obţinut diploma respectivă.
Din documentul ataşat puteţi afla mai multe informaţii legate de acest curs.
Vă doresc mult succes!

Inspector şcolar IPT, prof. Dana Luiza Cioară