Pagina 1 din 1

Invitaţie participare_Seminar judeţean PLAI actualizat

Scris: Decembrie 17, 2012, 11:21 am
de Luiza Dana Cioara
În atenţia doamnelor/ domnilor directori ai unităţilor de învăţământ liceal,

Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic implementează proiectul strategic "Corelarea ofertei educaţionale a învăţământului profesional şi tehnic cu cerinţele pieţei muncii", proiect cofinanţat din FSE.
Între rezultatele proiectului se numără sprijinirea unităţilor şcolare IPT pentru actualizarea PAS prin furnizarea PLAI actualizat şi a unităţilor liceale cu învăţământ teoretic pentru a cunoaşte tendinţele de dezvoltare la nivel judeţean în vederea realizării planificării ofertei educaţionale la nivelul şcolii în funcţie de aceste priorităţi.
În acest context avem plăcerea de a vă invita în calitatea dumneavoastră de director / director adjunct la seminarul judeţean pentru prezentarea PLAI actualizat directorilor unităţilor de învăţământ liceal. Acest seminar va avea loc în data de 20.12.2012, începând cu ora 10.00 la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, sala Spiru Haret.
Invitaţiile nominale au fost transmise în toate unităţile de învăţământ liceal.

Menţionăm că participarea dumneavoastră la acest seminar este în conformitate cu Nota nr. VET/1215/17.07.2012, aprobată de MECTS.

Cu deosebită consideraţie,
Dana Luiza Cioară