Profesia de consilier juridic (cod COR -261103, conform Clasificării ocupatiilor din Romania, face parte din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional.
Consilierul juridic își exercită profesia conform următoarele acte normative:
• Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare,
• Statutul din 6 martie 2004 al profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare,
• Codul deontologic al consilierului juridic.
Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 5 decembrie 2003.
La data intrării în vigoare (08 Decembrie 2003), s-a abrogat Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea şi functionarea oficiilor juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 aprilie 1955, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispozitii contrare.
Potrivit legii, consilierul juridic asigură apararea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se afla şi în conformitate cu Constitutia şi legile tarii.
Consilierul juridic poate să fie numit în functie sau angajat în munca, în condiţiile legii.
Consilierul juridic numit în functie are statutul functionarului, potrivit functiei şi categoriei acesteia.
Consilierul juridic angajat în munca are statut de salariat.
Consilierul juridic în activitatea sa asigura consultanţă şi reprezentarea autorităţii sau institutiei publice în serviciul careia se afla ori a persoanei juridice cu care are raporturi de muncă, apara drepturile şi interesele legitime ale acestora în raporturile lor cu autorităţile publice, instituţiile de orice natura, precum şi cu orice persoană juridica sau fizica, română sau străină; în condiţiile legii şi ale regulamentelor specifice unităţii, avizeaza şi contrasemnează actele cu caracter juridic.
Consilierii juridici pot constitui asociaţii profesionale în scopul apararii şi promovarii intereselor profesionale, în condiţiile legii privind asocierea şi constituirea persoanelor juridice.
Consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementarilor legale privind persoana juridica în serviciul careia se afla sau cu care are raporturi de muncă.
Activitatea de consilier juridic este considerata vechime în munca juridica în functiile de magistrat, avocat, notar public sau alte functii juridice, potrivit dispoziţiilor legale specifice fiecareia dintre aceste profesii.
Dobandirea şi încetarea calităţii de consilier juridic
Poate fi consilier juridic acela care indeplineste urmatoarele condiţii:
a) este cetatean român şi are domiciliul în România;
b) are exercitiul drepturilor civile şi politice;
c) este licentiat al unei facultati de drept;
d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; aceasta condiţie se dovedeste cu certificat medical eliberat în condiţiile legii;
e) nu se afla în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege.
Cetateanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European poate exercita profesia de consilier juridic în România, dacă indeplineste condiţiile prevăzute de lege, mai puţin cea prevăzută la art. 8 lit. a din Legea nr. 514/2003).
Persoana prevăzută la alin. (1) din Legea nr. 514/2003, care a dobândit calificarea de consilier juridic în statul membru de origine sau de provenienţă, poate solicita oricand recunoasterea diplomelor, în vederea admiterii în profesia de consilier juridic şi a practicarii acesteia în România.
În vederea recunoasterii diplomelor în România, solicitantul va trebui sa sustina, la alegere, un examen de verificare a cunoştinţelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani în domeniul dreptului românesc.
Ministerul Justiţiei va stabili conţinutul şi modul de desfăşurare a examenului sau a stagiului prevăzut la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 514/2003.
Persoana prevăzută la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 514/2003, care exercită profesia de consilier juridic în România, poate desfăşura aceleasi activităţi profesionale ca şi consilierul juridic român.
Prevederile art. 8 se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor şi calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările ulterioare.
Nedemnități
Este nedemn de a fi consilier juridic:
a) cel care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de natura a aduce atingere profesiei de consilier juridic;
b) cel care, în exercitarea profesiei de consilier juridic, a savarsit abuzuri prin care au fost incalcate drepturi şi libertati fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabila;
c) cel care este declarat nedemn pentru alte cauze de lege.
Incompatibilități
Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu:
a) calitatea de avocat;
b) activităţile care lezeaza demnitatea şi independenta profesiei de consilier juridic sau bunele moravuri;
c) orice alta profesie autorizata sau salarizata în tara sau în strainatate;
d) functia şi activitatea de administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciara;
e) activitatea publicistica salarizata;
f) alte incompatibilităţi prevăzute de lege sau rezultate din conflict de interese, în condiţiile legii.
Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibilă cu:
a) activitatea didactica universitara şi de cercetare juridica, activitatea literara, culturala şi publicistica nesalarizata;
b) functia de arbitru, mediator sau expert, în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor legale privind conflictul de interese;
c) participarea la comisii de studii, de intocmire a proiectelor de reglementari juridice.
Debutul în profesie
La debutul exercitarii profesiei, consilierul juridic efectueaza obligatoriu un stagiu de pregatire profesionala cu durata de 2 ani, perioada în care are calitatea de consilier juridic stagiar.
Condiţiile efectuării stagiului, asigurarea consilierului juridic indrumator, definitivarea şi celelalte condiţii din perioada stagiului sunt cele prevăzute în legea pentru exercitarea profesiei de avocat (Legea 51/1995 a profesiei de avocat, republicata) şi statutul profesional al profesiei de avocat, care se aplică în mod corespunzător.
De asemenea, în ceea ce priveste definitivarea în functia de consilier juridic, pe baza vechimii în celelalte profesii juridice, se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicata.
Drepturile şi obligaţiile consilierului juridic stagiar sunt cele prevăzute în actul de numire sau în contractul de muncă, inclusiv toate celelalte drepturi ale functiei, pe perioada stagiului.
Consilierul juridic stagiar poate pune concluzii la judecatorie şi la tribunale ca instanţa de fond, la organele de urmărire penala, precum şi la celelalte organe administrative cu atribuţii jurisdictionale.
Consilierul juridic definitiv poate pune concluzii la instantele judecătorești de toate gradele, la organele de urmărire penala, precum şi la toate autorităţile şi organele administrative cu atribuţii jurisdictionale.
Consilierul juridic este obligat ca, în concluziile orale sau scrise, sa sustina cu demnitate şi competenţa drepturile şi interesele legitime ale autorităţii sau persoanei juridice pe care o reprezinta şi să respecte normele de deontologie profesionala prevăzute în legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi statutul acestei profesii.
Registrele consilierului juridic
Evidentele activităţii consilierului juridic, actele şi documentele sunt tinute de acesta, potrivit reglementarilor privind activitatea persoanei juridice în slujba careia se afla.
Uniunea Colegiilor Consilierilor juridici din România, la pagina publică modele de registre ce pot fi ținute de consilierul juridic în exercitarea profesiei.
Organizarea şi protectia profesiei de consilier juridic
În condiţiile prevăzute la art. 5 din Legea nr. 514/2003, consilierii juridici se pot asocia în structuri judetene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor profesionale, şi, după caz, la nivel naţional, cu respectarea legii privind asociaţiile şi fundatiile (Ordonanţa nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare).
Formele de asociere şi organizare la nivel judetean şi la nivel naţional sunt stabilite prin statutul asociaţiei, cerut de lege.
Constituirea asocierilor profesionale are la baza principiile constitutionale ale dreptului de asociere şi reglementarile legale privind asocierea şi constituirea de persoane juridice.
Asociaţia profesionala a consilierilor juridici tine evidenta acestora în condiţii similare evidentei barourilor de avocati.
Obligațiile, răspunderea consilierului juridic
Consilierul juridic este obligat să respecte dispozitiile legale privitoare la interesele contrare în aceeasi cauza sau în cauze conexe ori la conflictul de interese pe care persoana juridica ce o reprezinta le poate avea; el este, de asemenea, obligat să respecte secretul şi confidentialitatea activităţii sale, în condiţiile legii.
Consilierul juridic raspunde juridic pentru incalcarea obligaţiilor profesionale, potrivit legii şi reglementarilor specifice ale domeniului activităţii persoanei juridice în slujba careia se afla.
Autorităţile şi persoanele juridice de drept public sau privat, care încadrează consilieri juridici debutanti, beneficiaza de reglementarile financiare favorabile prevăzute de lege.
Consilierii juridici din structurile administraţiei publice judetene şi locale sunt obligati sa acorde consultanţă şi asistenţa juridica, la cerere, consiliilor comunale şi primariilor, iar reprezentarea acestora se poate face pe baza delegatiei emise de primar.
Consilierul juridic raspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementarii legale privind activitatea persoanei juridice în slujba careia se afla.
Constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia, procedura de judecată şi sanctiunile disciplinare sunt cele prevăzute în reglementarea specifică persoanei juridice în slujba careia se afla consilierul juridic.
Autoritatea disciplinara poate fi sesizata de persoana vatamata sau, după caz, de asociaţia profesionala.
În activitatea sa profesionala consilierul juridic se bucura de protectia legii, în condiţiile prevăzute de legea pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Propuneri de modificare a Legii nr. 514/2003
Cu numărul Pl-x nr. 235/2019, a fost înregistrată la Camera Deputatilor, o ultimă propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.514/2003 privind organizarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul se află în stadiu la comisii din 23.04.2019.
Organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori