Legislație gradatie de merit 2020

Consilier juridic
Membru
Mesaje: 1931
Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
Localitate: Deva
Contact:

Legislație gradatie de merit 2020

Mesaj de Consilier juridic »

Vă punem la dispoziție ORDINUL nr. 3.307 din 21 februarie 2020 pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2020
EMITENT • MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 27 februarie 2020
Data intrării în vigoare 27-02-2020


Notă -Forma consolidată a ORDINULUI nr. 3.307 din 21 februarie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 158 din 27 februarie 2020, la data de 03 Iunie 2020 este realizată prin includerea modificărilor și completărilor aduse de: ORDINUL nr. 4.261 din 15 mai 2020.

GRAFICUL
desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2020
1. Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului şcolar, stabilirea numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline/domenii/niveluri de învăţământ. Transmiterea propunerii Palatului Naţional al Copiilor către Ministerul Educaţiei şi Cercetării cuprinzând numărul de gradaţii ce urmează a fi acordate
Perioada: 5-6 martie 2020
2. Comunicarea fişelor de (auto)evaluare, a numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline/domenii/niveluri de învăţământ de către inspectoratul şcolar în teritoriu
Perioada: 9-10 martie 2020
3. Depunerea de către candidaţi a dosarelor la secretariatul unităţii/instituţiei de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică
Perioada: 25 mai-3 iunie 2020
4. Depunerea dosarelor care conţin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului şcolar
Perioada: 4-12 iunie 2020
5. Analiza dosarelor de către inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate; verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit; aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestei liste la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării după aprobarea de către comisia de evaluare, în cazul Palatului Naţional al Copiilor
Perioada: 29 iunie-10 iulie 2020
6. Depunerea/Transmiterea contestaţiilor privind punctajul acordat şi stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot fi redistribuite
Perioada: 13-17 iulie 2020
7. Soluţionarea contestaţiilor de către comisia de contestaţii, validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea acestora la avizierul şi pe site-ul inspectoratului şcolar, respectiv la sediul şi pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în cazul Palatului Naţional al Copiilor
Termen: până la 30 iulie 2020
8. Înaintarea la Ministerul Educaţiei şi Cercetării a listelor cu personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, cu personalitate juridică, validat, precum şi listelor cu personalul didactic civil din unităţi militare de învăţământ preuniversitar, validat, în vederea acordării gradaţiei de merit
Termen: până la 7 august 2020
9. Emiterea ordinului ministrului educaţiei şi cercetării pentru aprobarea listelor cu personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat care beneficiază de gradaţie de merit
Termen: până la 24 august 2020
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro

Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Scrie răspuns

Înapoi la “Gradații de merit 2020”

Cine este conectat

Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 40 vizitatori