Incetarea de drept a CIM in cazul pensiei de invaliditate

[Consilier juridic]

Incetarea de drept a CIM in cazul pensiei de invaliditate de gradul III este neconstitutionala
AUTOR: ELENA SAVCIUC
Amintim ca dispozitiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a doua prima ipoteza din Codul muncii privind incetarea de drept a contractului individual de munca la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate de gradul III sunt neconstitutionale.
Decizia nr. 759/2017 prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a doua prima ipoteza din Codul muncii sunt neconstitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial nr.108 din 5 februarie 2018.
Iar potrivit prevederilor art. 147 alin.(1) din Constitutia Romaniei, dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
Potrivit dispoziiilor art.69 lit.c) din Legea nr.263/2020 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, in raport cu gradul de reducere a capacitatii de munca, gradul III de invaliditate se caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, persoana putand sa presteze o activitate profesionala, corespunzatoare a cel mult jumatate din timpul normal de munca.
Imprejurarea ca acordarea pensiei de invaliditate de gradul III se face din initiativa asiguratului nu poate constitui, in opinia Curtii, un argument temeinic pentru a institui o reglementare mai putin favorabila pentru pensionarii de invaliditate de gradul III in raport cu ceilalti salariati, care se bucura de dreptul de a renegocia clauzele contractului si de a obtine reducerea timpului de munca, in contextul in care reglementarile legale permit cumulul pensiei cu venituri obtinute din prestarea unor activitati profesionale, corespunzatoare a cel mult jumatate din timpul normal de munca. Persoana care indeplineste cerintele legale pentru acordarea pensiei de invaliditate de gradul III se vede astfel silita sa opteze, in mod pragmatic, intre solicitarea acestui drept si continuarea raporturilor de munca existente, a caror exercitare partiala ii este permisa de lege, dar care, tot in temeiul legii, inceteaza. In acest cadru, dispozitiile art.56 alin.(1) lit.c) teza a doua, prima ipoteza din Legea nr.53/2003 apar mai degraba ca o sanctiune si, in orice caz, ca o solutie inflexibila, distincta in tabloul reglementarii Codului muncii.
Nici imprejurarea ca emiterea unei decizii de pensionare de invaliditate de gradul III impune o modificare a termenilor contractului individual de munca ce nu poate fi intotdeauna realizata, intrucat angajatorul nu are in toate cazurile disponibil un loc de munca adecvat conditiei celui pensionat, nu poate constitui, in opinia Curtii, o motivatie suficienta pentru a justificainstituirea unei masuri atat de drastice precum incetarea de drept a contractului individual de munca. Astfel, Curtea admite ca angajatorul nu poate fi fortat, impotriva intereselor sale, sa mentina un salariat care nu mai poate contribui la buna desfasurare a activitatii unitatii, intrucat acest fapt ar contraveni prevederilor art.45 din Constitutie, referitoare la libertatea economica. Reglementarea drepturilor si obligatiilor ce izvorasc din raporturile de munca, chiar daca sunt diferite si specifice fiecareia dintre partile acestui raport, trebuie sa tinda catre o protectie egala, care sa nu favorizeze sau, din contra, sa puna intr-un con de umbra interesele uneia dintre aceste parti. Cu toate acestea, Curtea are in vedere situatia reglementata de art. 61 lit. c) din Legea nr.53/2003, privind dreptul de care dispune angajatorul de a concedia salariatul care a devenit inapt din punct de vedere fizic sau psihic pentru indeplinirea atributiilor corespunzatoare locului de munca ocupat, situatie pe care o considera comparabila cu cea supusa analizei de constitutionalitate. Astfel, in ipoteza art.61 lit. c) din Legea nr.53/2003, dreptul de a decide concedierea este lasat la dispozitia angajatorului, nu inainte insa de a cauta, potrivit art. 64 alin.(1) din aceeasi lege, in masura posibilului, o solutie pentru mentinerea salariatului in unitate, in conditii adecvate conditiei acestuia din urma. Aceasta reglementare are un caracter echilibrat, reusind sa protejeze atat interesele angajatorului, cat si pe cele ale salariatului, in masura in care, obiectiv, acest lucru este realizabil.
Avand in vedere toate cele mai sus retinute, Curtea apreciaza ca restrangerea exercitiului dreptului la munca rezultata ca efect al dispozitiilor art.56 alin.(1) lit. c) teza a doua, prima ipoteza din Legea nr.53/2003 reprezinta o masura disproportionata in raport cu ratiunile avute in vedere de legiuitor si creeaza un dezechilibru sub aspectul protectiei acordate celor doua parti ale raportului de munca, fiind astfel infrante prevederile art.41 alin.(1) din Constitutie. Aceasta concluzie apare cu atat mai conturata cu cat se are in vedere faptul ca se refera la persoane care dispun de sanse reduse de integrare pe piata muncii, ca urmare a starii de invaliditate.
De asemenea, raportandu-se la ansamblul reglementarii Codului muncii, Curtea considera ca dispozitiile de lege supuse controlului de constitutionalitate plaseaza beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul III intr-o situatie defavorabila in raport cu ceilalti salariati care beneficiaza de dreptul de a renegocia clauzele contractului individual de munca, astfel incat sa poata continua raporturile de munca in conditii adecvate capacitatii lor de munca.
Decizia CCR nr.759/2017 poate fi consultata aici http://www.contabun.ro/2020/11/17/incet ... eGJbvDEciI.