Către unitățile de învățământ,
Stimați colegi,
POCU lansează apelul competitiv „Educație nonformală în sistem outdoor”
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene lansează apelul competitiv „Educație nonformală în sistem outdoor”, Axa prioritara 6, Obiectivul Specific 6.3&6.6.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, alături de Ministerul Educației, lansează apelul de proiecte Educație nonformală în sistem outdoor.
Apelul, de tip competitiv, are o alocare de 15,04 milioane euro, din care 13,12 milioane pentru regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia, iar 1,92 milioane pentru București-Ilfov. Valoarea eligibilă a unui proiect este de min.101.000 euro, max. 350.000 euro.
Scopul lansării acestui apel este creșterea ratei de participare în învățământul primar și secundar și dezvoltarea unor măsuri integrate de prevenție, precum și îmbunătățirea competențelor personalului didactic, astfel încât să fie asigurate servicii educaționale de calitate, în armonie cu nevoile elevilor și promovării unei școli incluzive.
Va finanța activități care se vor desfășura în afara sălii de clasă, în special în spațiile amenajate prin intermediul proiectului, inclusiv în aer liber. Lista de activități propuse reprezintă exemple orientative, acestea putând fi planificate și nuanțate în cadrul proiectelor depuse, în funcție de nevoile și particularitățile fiecărei școli implicate.
Proiectul va asigura finanţare europeană pentru acțiuni activ-participative, interactive, centrate pe copil, programe socio-educaționale de dezvoltare cognitivă, activități educaționale pentru dezvoltarea și obținerea de competențe, cluburi și ateliere/cercuri pe domenii de interese care ajută la dezvoltarea aptitudinilor socio-emoţionale, de autoexprimare, cu accent pe dezvoltarea limbajului.
Sunt prevăzute, de asemenea, activități interdisciplinare pentru prevenirea și tratarea analfabetismului funcțional, activități pregătitoare pentru preșcolari și elevi care urmează să intre într-un alt ciclu școlar, dar și activități de prevenire a părăsirii timpurii a școlii, prin sport, artă, educație în aer liber și alte tipuri de activități care dezvoltă talentele copiilor, spiritul de echipă, creativitatea sau abilitățile de leadership. Nu lipsesc activitățile de educație pentru sănătate, igienă și nutriție sănătoasă sau cele care vizează creșterea stimei de sine ori educația interculturală.
Cine beneficiază de rezultatele finanțării?
Vor beneficia de rezultatele finanțării elevi din învăţământul preuniversitar obligatoriu (clasele 0-X), în special elevii din grupurile vulnerabile și elevii aparținând minorității roma, elevi din mediul rural și cei cu dizabilități, elevi din comunitățile dezavantajate socio-economic. Totodată, proiectul are în vedere și dezvoltarea competențelor personalului didactic și personalului de sprijin din învățământul preuniversitar obligatoriu.
Cine poate depune proiecte?
Pot depune proiecte inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București și organisme aflate în subordinea Ministerului Educației, instituții de învăţământ (ISCED 1-3) acreditate, publice şi private, din rețeaua şcolară națională, agenţii, structuri/alte organisme aflate în subordinea/coordonarea ME şi alte organisme publice cu atribuţii în domeniul educaţiei şi formării profesionale, inclusiv asigurarea calității în învățământul preuniversitar, furnizori de servicii de orientare, consiliere, mediere școlară şi servicii alternative, publici şi privaţi, instituţii de cult şi asociaţii religioase, ANP şi instituţii subordonate, instituţii/agenţii guvernamentale cu atribuţii în domeniul incluziunii sociale, APL cu atribuții în domeniul educaţiei de nivel preuniversitar, ONG-uri.
Sistemul informatic MySMIS 2014 va fi deschis în data de 27 octombrie 2021 ora 16.00 şi se va închide în data de 27 decembrie 2021, ora 16.00.
Mai multe detalii găsiți la adresa
https://mfe.gov.ro/pocu-lanseaza-apelul ... m-outdoor/
Cu considerație, inspector școlar, prof. Claudia Bălici
Apel POCU Educație nonformală outdoor
-
- Membru
- Mesaje: 618
- Membru din: Martie 25, 2016, 9:39 am
- Contact:
Apel POCU Educație nonformală outdoor
Mesaj de Claudia Bălici »
- Fişiere ataşate
-
POCU_Nonformal.rar
- (2.8 MiB) Descărcat de 127 ori
Înapoi la “Mesaje importante pentru scoli”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 8 vizitatori