Modul de organizare şi desfăşurare a inspecţiei şcolare în sistemul de învăţământ preuniversitar este prezentat în Regulamentul din 3 decembrie 2020 de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ORDINUL nr. 6.106/2020 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.281 din 23 decembrie 2020.
După conţinutul/obiectul principal al inspecţiei, se disting trei tipuri fundamentale de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar:
• inspecţia şcolară generală a unităţilor de învăţământ preuniversitar (Secțiunea 1):
- preinspecţia
- inspecția propriu-zisă
- postinspecția
• inspecţia de specialitate (Secțiunea a 5-a)
• inspecţia tematică (Secțiunea a 6-a).
În funcţie de instituţia care realizează activitatea de evaluare, consiliere şi control extern, inspecţia unităţilor de învăţământ preuniversitar se poate realiza de către:
• Ministerul Educaţiei- https://www.edu.ro/ ;
• inspectoratele şcolare- https://www.edu.ro/inspectorate-scolare-judetene.
Activităţile specifice inspecţiilor şcolare se desfăşoară, de regulă, faţă în faţă, în unităţile de învăţământ inspectate.
În situaţia restrângerii sau suspendării activităţilor didactice care impun limitarea prezenţei fizice a elevilor şi cadrelor didactice în unităţile de învăţământ, diferitele tipuri de inspecţii şcolare se pot organiza şi desfăşura şi prin intermediul tehnologiei şi al internetului, potrivit prevederilor metodologice specifice şi în conformitate cu proceduri elaborate la nivelul fiecărui inspectorat şcolar şi aprobate de Consiliul de administraţie.
În organizarea şi desfăşurarea activităţilor de inspecţie şcolară se respectă prevederile directivelor UE privind securitatea cibernetică şi prelucrarea datelor cu caracter personal, cuprinse în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
1. Inspecţia şcolară generală a unităţilor de învăţământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanţelor diferitelor categorii de unităţi de învăţământ, prin raportare explicită la politicile educaţionale, scopurile şi obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcţionarea acestora.
Pentru sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, inspecţia şcolară generală a unităţilor de învăţământ preuniversitar reprezintă forma specifică a inspecţiei de evaluare instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Obiectul principal al inspecţiei şcolare generale a unităţilor de învăţământ preuniversitar îl reprezintă întreaga activitate a unităţii de învăţământ preuniversitar, în calitate de furnizor direct de servicii educaţionale.
O formă specială de evaluare instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar, diferită de inspecţia şcolară generală a unităţilor de învăţământ preuniversitar, o reprezintă evaluarea instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, realizată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
În cadrul sistemului educaţional, alte forme de evaluare instituţională pot viza diferite categorii de instituţii de educaţie, altele decât unităţile de învăţământ preuniversitar, spre exemplu, inspecţia de evaluare a activităţii inspectoratelor şcolare sau inspecţia de evaluare a unităţilor conexe din subordinea inspectoratelor şcolare/MEC.
2. Inspecţia de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competenţelor profesionale/activităţii profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităţilor educaţionale pe care acestea le susţin.
Inspecţia de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităţilor didactice în raport cu beneficiarii primari ai educaţiei, respectiv antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii.
Obiectul principal al inspecţiei de specialitate îl reprezintă activitatea didactică a educatoarelor/educatorilor/învăţătorilor/institutorilor/profesorilor pentru învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi a maiştrilor instructori.
Inspecţia de specialitate include:
• inspecţia de specialitate curentă,
• inspecţia de specialitate realizată în vederea obţinerii definitivării în învăţământ,
• inspecţia de specialitate realizată în vederea obţinerii gradelor didactice III şi I (inspecţie şcolară specială),
• orice altă formă de evaluare, control şi consiliere a activităţii cadrului didactic în domeniul de specialitate în care este încadrat.
3. Inspecţia tematică reprezintă o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar sau a/al personalului care deserveşte aceste instituţii, în principal, a/al activităţii cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecţie se realizează inclusiv activităţi de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcţia îmbunătăţirii continue a activităţii unităţii de învăţământ.
Obiectul principal al inspecţiei tematice îl reprezintă o secvenţă particulară/un aspect a/al activităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar sau al activităţii personalului acestora, în special a/al activităţii cadrelor didactice din aceste instituţii.
Inspecţia tematică poate include:
• activitatea de control al respectării legislaţiei şcolare,
• inspecţia evaluării activităţilor de formare şi perfecţionare,
• pregătirea unităţii de învăţământ pentru evaluare externă,
• inspecţia activităţilor educative/extracurriculare,
• inspecţia de evaluare a calităţii managementului unităţilor de învăţământ,
• inspecţia activităţii profesorului-diriginte, a activităţii de orientare şcolară şi profesională,
• activitatea de analiză şi rezolvare a sesizărilor şi reclamaţiilor,
• inspecţia în vederea evaluării pregătirii începutului anului şcolar,
• completarea documentelor şcolare, realizarea planului de şcolarizare etc.
Inspecţia tematică va aborda şi aspectele identificate ca puncte slabe/ arii de dezvoltare din rapoartele de evaluare externă a calităţii educaţiei pentru autorizarea de funcţionare provizorie şi, după caz, pentru acreditare şi evaluare externă periodică.
Sursa:
- Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare
- Hotărârea Guvernului nr. 369/1.04.2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare
- ORDIN MEC nr. 6.106 din 3 decembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar
Tipuri de inspecţie a unităţilor de înv. preuniversitar
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Tipuri de inspecţie a unităţilor de înv. preuniversitar
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: c.i.gimnastica, Consilier juridic, deva_trans2003, SC BERTHELOT și 3 vizitatori