Interpretarea juridică

[Consilier juridic]

Art. 9 Noul cod civil Interpretarea legii Interpretarea şi efectele legii civile (Codul Civil actualizat 2022 - Legea 287/2009)

CAPITOLUL III
Interpretarea şi efectele legii civile
Art. 9

Interpretarea legii

(1) Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei oficială.
(2) Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.
(3) Interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii.

Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-9 ... gii-civile

============================================================================
1.Noțiunea, obiectul, scopul și subiecții interpretării juridice

Interpretarea juridică este activitatea oficială și neoficială de explicare (distingere, lămurire), a sensului exact și deplin al normelor juridice, principiilor juridice, conceptelor juridice, actelor de aplicare a dreptului, de către subiecții de drept în vederea realizării dreptului.

Obiectul interpretării – este ceea ce se supune interpretării:

a)Normele juridice
b)Instituțiile juridice
c)Principiile juridice
d)Conceptele juridice
e)Teoriile juridice

Subiecții interpretării – sunt organele statului și particularii.

Scopul interpretării este stabilirea sensului exact și deplin al obiectului interpretării. În cazul normelor juridice scopul interpretării este distingerea voinței legiuitorului de către interpret.

2.Formele interpretării juridice

Formele interpretării distingem mai multe forme ale interpretării în dependență de mai multe criterii:

1.În dependență de organul interpret distingem :
a)interpretare legislativă (hotărâri)
b)interpretarea administrativă
c)interpretare judecătorească

2.După caracterul interpretării distingem:
a)interpretare oficială (obligatorie)
b)interpretare neoficială(neobligatorie) se împarte în:

-științifică(doctrinară)
-profesională
-neprofesională(comună).

3.După gradul de generalitate deosebim:

a)interpretare generală (normativă) –care are caracter general obligatoriu pentru destinatari(sunt exprimate în norme juridice).
b)interpretare de caz sau concretă – respectiv este obligatoriu doar pentru cazul examinat și se exprimă într-un act de aplicare a dreptului. (de ex. hotărârea judecătorului)

4.După competența de interpretare deosebim:

a)interpretare autentică-interpretul este același organ de stat care a adoptat actul normativ
b)interpretare legală- interpretul este un alt organ se stat decât cel emitent

5.Metodele interpretării juridice

Metodele interpretării juridice sunt procedeele utilizate de interpret în vederea distingerii sensului exact și deplin al actului interpretat.

Metoda gramaticală (textuală sau literală) – metoda implică cercetarea textului actului normativ în vederea stabilirii sensului cuvintelor utilizate, a legăturii cuvintelor între ele. Cu alte cuvinte interpretul efectuează o analiză semantică, sintactică, morfologică.
Metoda logică – implică cercetarea actului interpretat prin utilizarea principiilor și categoriilor logicii formale. (deducție, inducție, analiză, sinteză).
Metoda sistematică – constă în analiza contextuală a actului interpretat .( de ex normele juridice se interpretează în contextul instituției juridice. Instituția juridică se interpretează în contextul ramurii de drept. )
Metoda istorică – implică cercetarea premiselor ,antecedentelor(proiectul) adoptării actului normativ.
Metoda teleologică – stabilirea sensului actului interpretat după scopul urmărit de emitent.
Metoda exegetică –implică desluşirea sensului normelor juridice prin intermediul textului actului normativ, care este suficient pentru înţelegerea mesajului legiuitorului.
Metoda liberei cercetări –implică depistarea sensului normelor juridice prin distanţare de la textul normativ, acesta considerându-se de către interpret insuficient pentru decelarea voinţei legiuitorului. Astfel, interpretul, cercetând stările de fapt dincolo de lege, devine un creator al dreptului.

6.Principiile și rezultatele interpretării juridice

Principiile interpretării juridice sunt ideile de care se conduce interpretul în procesul interpretării juridice.

a)Voința limpede și clară a legiuitorului pe care trebuie să o distingă interpretul, unde legiuitorul nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Interpretul nu se substituie legiuitorului
b)Tot ce nu este direct interzis prin lege sau obligatoriu de făcut ,tot ce nu este direct interzis prin lege, se permite
c)Excepțiile sunt de stricta interpretare
d)Efectul util al interpretării
e)Interpretarea se face în vederea aplicării adecvate a normelor juridice. Interpretarea cu bun simț sau în sensul uzual al cuvintelor.
f)Legea posterioară derogă de la cea anterioară, fiind aplicată cea dintâi. Prevederile speciale derogă de la cele generale avînd prioritate în aplicare.

7.Rezultatele interpretării –în urma interpretării interpretul poate ajunge la unul din 3 rezultate.

1)Interpretarea literală – avem astfel de interpretări când între litera „legii” și „spiritul” legii nu există nici o diferență.
2)Interpretarea extensivă sau lărgită – atunci când textul actului normativ prevalează asupra sensului, interpretul constată că norma sau normele juridice pot fi aplicate și în alte cazuri decât cele expres prevăzute în textul actului normativ. Interpretarea extensivă se face în cazul textelor care nu sunt complete, exprimând-se în cuvintele (alte împrejurări, cazuri, domenii).
3)Interpretarea restrictivă sau îngustă – interpretul constată existența unor condiții sau excepții în aplicarea normelor juridice, altfel zis există prevederi normative care limitează sau restricționează aplicarea normei interpretate.

==================================================================================
Metodele de interpretare din teoria generala a dreptului

Cele mai importante metode de interpretare folosite sunt următoarele*:

a) Interpretarea gramaticala sau literala; ea se bazeaza pe procedeele de analiza morfologica si sintactica a textului, pornind de la sensul gramatical al cuvintelor folosite. Aceasta presupune clarificarea in prealabil a problemei terminologiei juridice, intelesul unor termeni si expresii utilizate intr-un text juridic poate fi acelasi cu cel din limbajul obisnuit sau poate fi diferit. Uneori legiuitorul insusi explica in text sensul unor termeni pentru a asigura intelegerea lor corecta si uniforma. În lipsa unei astfel de explicatii organele de aplicare a dreptului se folosesc de interpretarea data de practica sau de doctrina, pornind de la intelesul curent al acelor termeni.

b) Interpretarea sistemica/ sistematica. Ea se bazeaza in stabilirea intelesului unor norme pe coroborarea lor cu alte norme, fie apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept, fie apartinand unor institutii sau ramuri diferite. Necesitatea aplicarii metodei sistemice decurge din caracterul de sistem al dreptului dintr-un stat, el constituind nu o simpla insumare de norme, ci o unitate alcatuita din parti interdependente. Astfel, normele din partea speciala a unui cod nu pot fi intelese daca sunt rupte de normele din partea generala a aceluiasi cod, normele obisnuite nu pot fi rupte de principiile generale de drept, normele tuturor ramurilor de normele dreptului constitutional. Utilitatea acestei metode este mai evidenta in cazul normelor incomplete (norme de trimitere, de referire si in alb), care isi intregesc continutul cu ajutorul interpretarii sistematice.

c) Interpretarea istorica. Ea se bazeaza pe cercetarea conditiilor istorice, social-politice etc. care au determinat adoptarea unui act normativ (occasio legis) si in functie de aceste conditii pe determinarea scopurilor urmarite de legiuitor (ratio legis). Aceasta presupune studiul izvoarelor de documentare, al materialelor pregatitoare ale adoptarii actului, al expunerii de motive, al discutiilor care s-au purtat cu ocazia dezbaterii respectivului act in parlament, presa, lucrari de specialitate. Daca actul normativ are un preambul si o introducere, acestea ofera ele insele informatiile necesare pentru stabilirea cauzelor si scopurilor elaborarii actului.

d) Interpretarea logica. Se bazeaza pe aplicarea regulilor logicii formale. Ea nu poate fi separata de celelalte metode de interpretare, deoarece chiar interpretarea istorica sau sistemica se sprijina pe utilizarea de rationamente si judecati. Vom exemplifica cu cateva dintre aceste rationamente logice:

-rationamentul “a pari” permite deducerea unor consecinte in urma analogiei care se face intre doua situatii asemanatoare, in absenta unei reguli exprese care s-o reglementeze pe una dintre ele.
-rationamentul “per a contrario” permite deducerea din opozitia unei ipoteze a opozitiei unor consecinte: daca o regula este subordonata intrunirii unor conditii, regula inversa trebuie sa se aplice daca aceste conditii nu sunt reunite.
-rationamentul “a fortiori” are la baza postulatul ca cine poate mai mult poate si mai putin.
-rationamentul “ad absurdum” porneste de la demonstrarea imposibilitatii logice a unei situatii, consecinta fiind ca numai o alta solutie este posibila

e) Interpretarea teleologica sau dupa scop se bazeaza pe finalitatea actului normativ interpretat. Aceasta solicita creativitatea interpretului. Prin natura ei, metoda teleologica reclama utilizarea ei in paralel cu celelalte, caci intenția legiuitorului poate fi găsită si din coroborarea normei in cauza cu alte norme, si cercetându-se contextul adoptării ei si raportandu-ne la litera ei.

Asa cum afirma M. Djuvara, creativitatea juristului trebuie să fi temperată: el trebuie sa recurga la intelesul rational al legii, la traditia istorica, la lucrarile preparatorii, la principiile dreptului, la sentimentul de echitate prezumat si la nevoile vietii.

*sursa: cursul IDD Teoria generala a dreptului, Lect. univ. dr. Carmen LAZAR,