Update 1:
A se vedea:
ORDIN nr. 4.283 din 16 aprilie 2024 pentru aprobarea procedurilor privind elaborarea avizelor conforme pentru schimbarea destinației bazei materiale a unităților de învățământ prevăzute la art. 146 alin. (7) și (8) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, precum și condițiile necesare acordării acestora
EMITENT MINISTERUL EDUCAȚIEI
Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 19 aprilie 2024
Baza materială a învăţământului preuniversitar
Articolul 146
(1) Unităţile de învăţământ şi de educaţie extraşcolară pot deţine şi/sau administra:
a)bunuri proprietate publică - unităţile de învăţământ şi de educaţie extraşcolară de stat;
b)bunuri proprietate privată - unităţile de învăţământ şi de educaţie extraşcolară particulare;
c)bunuri proprietate publică şi/sau privată, în funcţie de entitatea care le-a înfiinţat - unităţile de învăţământ şi de educaţie extraşcolară confesionale.
(2) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi sunt administrate de către acestea prin consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare.
(3) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ special de stat fac parte din domeniul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, şi sunt în administrarea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea. Celelalte componente ale bazei materiale a unităţilor de învăţământ special de stat sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către acestea prin consiliile de administraţie.
(4) Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea DJIP/DMBIP, unităţile de educaţie extraşcolară de stat, CJRAE/CMBRAE, precum şi alte unităţi din subordinea Ministerului Educaţiei, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului şi sunt administrate de Ministerul Educaţiei, prin DJIP/DMBIP şi prin consiliile de administraţie ale acestor unităţi, respectiv de către conducătorul acestora, acolo unde nu există organ colectiv de conducere. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităţilor/instituţiilor respective şi sunt administrate de acestea.
(5) Înţelesul sintagmei „celelalte componente ale bazei materiale“, prevăzută la alin. (2)-(4), cuprinde bunuri imobile şi mobile afectate în mod direct şi special funcţionării învăţământului, ca serviciu public, pentru satisfacerea interesului general, astfel: spaţii pentru procesul de învăţământ, mijloace de învăţământ, bunuri mobile dobândite în urma implementării de proiecte, cu finanţare rambursabilă sau nerambursabilă, biblioteci, ateliere şcolare, ferme didactice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, baze şi complexuri cultural-sportive, tabere şcolare, edituri şi tipografii, unităţi de microproducţie, spaţii cu destinaţia de locuinţă, orice alt obiect ce intră în patrimoniul destinat învăţământului şi salariaţilor din învăţământul preuniversitar. Aceste componente ale bazei materiale sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile pe toată durata utilizării în sistemul de învăţământ.
(6) Nu fac parte din domeniul public local, judeţean, al municipiului Bucureşti, respectiv al statului, terenurile şi clădirile prevăzute la alin. (2)-(4), deţinute în baza unor contracte de închiriere, concesionare sau comodat, proprietarii acestora fiind alte persoane fizice sau juridice, şi nici imobilele dobândite în proprietate de către unităţile de învăţământ în baza unor contracte de donaţie.
(7) Schimbarea destinaţiei bazei materiale a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face pentru activităţi care nu influenţează negativ activitatea didactică şi contribuie la dezvoltarea comunităţii locale de către autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul conform al Ministerului Educaţiei.
(8) Schimbarea destinaţiei terenului folosit de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi a spaţiilor/clădirilor în care nu se mai desfăşoară activităţi didactice se poate face pentru servicii publice de interes local, judeţean şi naţional, respectiv pentru activităţi care contribuie la dezvoltarea comunităţii locale, în primii 3 ani calendaristici de la încetarea activităţii didactice în spaţiul respectiv, de autorităţile administraţiei publice locale numai cu avizul conform al Ministerului Educaţiei.
(9) Procedurile de elaborare a avizelor conform alin. (7) şi (8), precum şi condiţiile necesare acordării acestora se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei.
(10) Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a avizului conform este de 90 de zile calendaristice de la data înregistrării solicitării.
(11) Schimbarea destinaţiei terenului folosit de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi a spaţiilor/clădirilor în care nu se mai desfăşoară activităţi didactice se poate face după primii 3 ani calendaristici de la încetarea activităţii didactice în spaţiul respectiv, de către autorităţile administraţiei publice locale, prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean, fără avizul conform al Ministerului Educaţiei, cu informarea scrisă a acestuia, numai pentru servicii publice de interes local, judeţean şi naţional, respectiv pentru activităţi care contribuie la dezvoltarea comunităţii locale.
(12) În cazul în care, după schimbarea destinaţiei spaţiilor/clădirilor sau a terenului, activitatea specifică actului educaţional în context formal, nonformal şi informal se poate relua, existând solicitări din partea comunităţii locale sau a DJIP/DMBIP, fiind îndeplinite criteriile pentru înfiinţarea, respectiv extinderea activităţii unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să reamenajeze şi să readucă imobilul la standardele necesare desfăşurării activităţii educaţionale sau să asigure un alt spaţiu corespunzător realizării unui act educaţional de calitate.
(13) Actele de schimbare a destinaţiei bazei materiale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (8)-(11) sunt nule de drept.
(14) Schimbarea destinaţiei bazei materiale de autorităţile administraţiei publice locale, în lipsa avizului conform emis de Ministerul Educaţiei, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(15) Închirierea terenurilor şi clădirilor, inclusiv a celorlalte componente ale bazei materiale, se realizează numai cu avizul conform al Ministerului Educaţiei, potrivit reglementărilor legale ce vizează închirierea bunurilor aparţinând domeniului public.
Articolul 147
Înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile aparţinând Ministerului Educaţiei sau unităţilor de învăţământ preuniversitar din sistemul învăţământului de stat, precum şi asupra bunurilor aparţinând consiliilor locale, judeţene şi, respectiv, Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, se face în cartea funciară, cu scutire de plata taxelor prevăzute de lege. Privatizarea unităţilor de învăţământ de stat este interzisă.
Sursa: LEGEA nr. 198 din 4 iulie 2023
învăţământului preuniversitar, actualizată
-------------------
URMĂRIȚI ȘI:
1. ORDIN nr. 6.031 din 31 decembrie 2021 pentru aprobarea Procedurii privind elaborarea avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale şi a terenului folosit de instituţiile şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, în primii 3 ani calendaristici de la întreruperea activităţii educaţionale, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 13 ianuarie 2022 Data intrării în vigoare 13-01-2022
2. ORDIN nr. 5.819 din 25 noiembrie 2016 privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1000 din 13 decembrie 2016 Data intrării în vigoare 13-12-2016
3. ORDIN nr. 5.115 din 4 septembrie 2019 privind aprobarea Procedurii pentru reglementarea modului de avizare a închirierii bunurilor imobile, temporar disponibile, aflate în proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale, în vederea aprobării închirierii acestor bunuri prin hotărâre a Guvernului EMITENT MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 25 septembrie 2019 Data intrării în vigoare 25-09-2019
Baza materială a învăţământului preuniversitar
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Baza materială a învăţământului preuniversitar
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori