Temei legal: Art. 36 alin. (1)–(8) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (republicată), coroborat cu art. 397–398 și art. 506 Cod civil.
________________________________________
1. Principiul de bază
• Ambii părinți sunt responsabili în mod egal pentru creșterea, educația și întreținerea copilului (art. 36 alin. 1 și 2).
• Exercitarea autorității părintești se realizează cu respectarea interesului superior al copilului.
________________________________________
2. Deciziile importante
• În situația în care părinții nu locuiesc împreună, deciziile esențiale (educație, tratamente medicale complexe, reședință, administrarea bunurilor copilului) se iau numai cu acordul ambilor părinți (alin. 3).
________________________________________
3. Regula de supleanță (alin. 4)
• Dacă un părinte nu își exprimă voința (nu răspunde, refuză colaborarea, se sustrage), părintele la care locuiește copilul poate lua decizia singur, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească.
• Condiția este ca soluția adoptată să nu contravină interesului superior al copilului.
Explicație juridică:Această regulă este instituită pentru a preveni blocajele în viața copilului (ex. lipsa tratamentului medical, pierderea unui loc la școală). Instanța intervine doar dacă apare un conflict real, prin aplicarea art. 36 alin. 8 și art. 398 Cod civil.
________________________________________
4. Drepturile de informare ale ambilor părinți (alin. 5)
• Indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, ambii părinți au dreptul să solicite și să primească informații despre copil de la școală, unități sanitare sau alte instituții.
________________________________________
5. Exercitarea exclusivă a autorității părintești (alin. 6–7)
• Un părinte nu poate renunța la autoritate, dar se poate înțelege cu celălalt asupra modalității de exercitare (art. 506 Cod civil).
• Instanța poate decide exercitarea de către un singur părinte doar în cazuri grave (alcoolism, violență, condamnări, înstrăinare părintească, imposibilitate obiectivă de colaborare).
________________________________________
6. Neînțelegeri între părinți (alin.
• În caz de conflict, instanța judecătorească hotărăște potrivit interesului superior al copilului, după ascultarea ambilor părinți.
________________________________________
7. Concluzii practice
1. Nu este necesară o hotărâre judecătorească pentru fiecare decizie atunci când un părinte nu își exprimă voința – părintele rezident poate decide.
2. Instanța intervine doar la conflict sau atunci când decizia adoptată este contestată.
3. Părintele care ia decizia singur răspunde juridic dacă soluția afectează interesul superior al copilului.
⚖ Concluzie finală:
Art. 36 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 instituie o derogare expresă de la regula consimțământului comun, permițând părintelui la care locuiește copilul să decidă singur în lipsa voinței exprimate a celuilalt părinte, cu condiția ca măsura să fie proporțională, necesară și conformă interesului superior al minorului.
________________________________________
Sursa: Articolul 36 (1) Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
(2) Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
(3) În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți.
(4) În situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(5) Ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare, unităților sanitare sau a oricăror altor instituții ce intră în contact cu copilul.
(6) Un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.
(7) Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte încălcarea gravă sau repetată a autorității părintești a celuilalt părinte, alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, înstrăinarea părintească, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, oricare altă imposibilitate obiectivă a părinților de a colabora pentru luarea în comun a deciziilor privitoare la copil, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
(8) În cazul existenței unor neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, instanța judecătorească, după ascultarea ambilor părinți, hotărăște potrivit interesului superior al copilului.
LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004(*republicată*) privind protecția și promovarea drepturilor copilului