Discuțiile privind instalarea camerelor de supraveghere în școli revin constant în atenția publică, pe fondul creșterii numărului de incidente de violență școlară. Tema rămâne una dintre cele mai sensibile din educația românească, aducând în prim-plan tensiunea permanentă dintre nevoia de siguranță și dreptul fundamental la viață privată.
În aprilie 2025, Ministerul Educației și Cercetării a intervenit pentru a pune ordine în această zonă gri, publicând Ordinul nr. 3.781 din 15 aprilie 2025, prin care este aprobată o Procedură detaliată privind monitorizarea audio-video în unitățile de învățământ preuniversitar.
Deși tehnic în formulare, actul ascunde o serie de prevederi surprinzătoare, cu impact direct asupra vieții școlare.
Condiţii de legitimitate
Instalarea sistemelor de supraveghere audio-video de unităţile de învăţământ preuniversitar se realizează cu respectarea prevederilor legale în domeniu, după cum urmează:
a)Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
b)Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
c)Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare;
d)Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare;
e)Ghidul nr. 3/2019 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace video, emis de Comitetul European pentru Protecţia Datelor.
Sisteme audio-video pot fi instalate în spaţiul şcolar după cum urmează: în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de festivităţi, pe holurile căminelor sau internatelor, precum şi în sălile de sport, cu excepţia vestiarelor şi a grupurilor sanitare.
Unităţile de învăţământ preuniversitar sunt obligate să stabilească unde şi când sunt strict necesare măsurile de supraveghere audio-video. De regulă, un sistem de supraveghere care funcţionează pe timpul nopţii, precum şi în afara programului de lucru obişnuit răspunde nevoilor operatorului pentru prevenirea oricărui pericol la adresa unităţii de învăţământ.
Tipul camerelor şi modul de acces
Unităţile de învăţământ preuniversitar utilizează numai camere sau dispozitive de supraveghere configurate cu circuit închis, care nu permit accesul la înregistrări din afara unităţii de învăţământ.
Persoanele care au acces la înregistrările audio-video din spaţiul şcolar nu pot publica aceste materiale şi nu le pot folosi ca mijloc pentru prejudicierea imaginii sau integrităţii fizice sau psihice a beneficiarilor primari, a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora sau a personalului angajat în unităţile de învăţământ preuniversitar.
Sistemul de supraveghere audio-video nu este utilizat în alt scop decât cel stabilit în decizia privind instalarea sistemului de supraveghere audio-video.
Înregistrările audio-video sunt puse la dispoziţia organelor de urmărire penală, dacă există o solicitare în acest sens din partea acestora.
Spaţiu şcolar determinat teritorial
În vederea asigurării unei protecţii eficiente a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în cadrul operaţiunilor de supraveghere audio-video, echipamentele de supraveghere sunt instalate doar în spaţiile menţionate în art. 66 alin. (4) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în sălile de clasă, în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de festivităţi, pe holurile căminelor sau internatelor, precum şi în sălile de sport, cu excepţia vestiarelor şi a grupurilor sanitare.
Perioada de stocare a înregistrărilor audio-video
Unitatea de învăţământ preuniversitar are obligaţia de a asigura stocarea şi păstrarea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile, cu excepţia cazurilor temeinic justificate când această perioadă se prelungeşte până la finalizarea cercetărilor privind sesizările formulate, după care aceste informaţii se şterg automat.
Obligaţiile unităţilor de învăţământ
Unităţile de învăţământ preuniversitar au următoarele obligaţii:
a)de a folosi înregistrările audio-video numai în scopul cercetării cazurilor de violenţă, fizică sau psihică, respectiv a cazurilor ce vizează protecţia bunurilor şi valorilor, care se produc în spaţiul şcolar;
b)de a utiliza numai camere sau dispozitive de supraveghere configurate cu circuit închis, care nu permit configurarea sau accesul din afara unităţii de învăţământ;
c)de a desemna o persoană cu atribuţii de monitorizare a funcţionării sistemului de supraveghere audio-video, de regulă un cadru didactic, precum şi un responsabil cu protecţia datelor cu caracter personal, de regulă directorul adjunct sau un membru al consiliului de administraţie, după caz;
d)de a asigura stocarea şi păstrarea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile, cu excepţia cazurilor temeinic justificate când această perioadă se prelungeşte până la finalizarea cercetărilor privind sesizările formulate, după care aceste informaţii se şterg automat;
e)de a nu folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice sau în soluţionarea contestaţiilor privind evaluarea elevilor la orele de curs;
f)de a asigura funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de supraveghere audio-video;
g)de a pune la dispoziţia organelor de urmărire penală înregistrările audio-video, dacă există o solicitare în acest sens.
Unitatea de învăţământ ia toate măsurile necesare pentru a păstra disponibilitatea, integritatea şi confidenţialitatea datelor prelucrate. În acest scop, unitatea de învăţământ stabileşte în consiliul de administraţie, iar ulterior directorul unităţii de învăţământ preuniversitar dispune, prin decizie, următoarele:
a)persoana care răspunde de gestionarea şi funcţionarea sistemului de supraveghere audio-video;
b)amplasarea camerelor în locurile permise de lege şi semnalizate corespunzător;
c)procedurile de achiziţie, instalare şi întreţinere a sistemului de supraveghere audio-video;
d)procedurile de gestionare a incidentelor şi de recuperare a datelor.
Condiții privind instalarea sistemului de supraveghere audio-video
În vederea adoptării deciziei privind instalarea unui sistem de supraveghere audio-video, unitatea de învățământ întocmește lista persoanelor consultate, cuprinzând salariații, părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori, precum și elevii majori. După exprimarea sau neexprimarea acordului, se consemnează într-un proces-verbal numărul persoanelor consultate și tipul voturilor exprimate.
Decizia de instalare a sistemului se adoptă dacă există acordul majorității simple a părinților/reprezentanților legali ai elevilor minori, al elevilor majori și al salariaților unității care au participat la procesul de consultare.
În cazul unui elev minor, acordul sau refuzul privind instalarea sistemului este exprimat numai de către un părinte sau un reprezentant legal.
În situații excepționale, când există un risc major de violență în spațiul școlar, dovedit printr-un număr semnificativ de sesizări privind săvârșirea unor acte de violență fizică ori psihică sau a unor fapte prevăzute de legea penală, consiliul de administrație poate decide instalarea sistemului de supraveghere fără consultare formală, cu simpla informare prealabilă a părinților/reprezentanților legali ai elevilor și a personalului unității.
Măsura se justifică exclusiv prin scopul de a asigura paza și protecția persoanelor, bunurilor și valorilor, precum și prevenirea actelor de violență.
Hotărârea de instalare și/sau de punere în funcțiune a sistemului de supraveghere audio-video, indiferent de modalitatea de adoptare, se ia pentru o perioadă de cel mult un an calendaristic.
Aceasta poate fi prelungită printr-o nouă hotărâre a consiliului de administrație, numai dacă se mențin circumstanțele care au justificat măsura inițială, în condițiile prevăzute de art. 66 alin. (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
În toate cazurile, hotărârile privind instituirea sau prelungirea supravegherii audio-video se adoptă după consultarea personalului didactic, didactic auxiliar și administrativ și cu informarea expresă a persoanelor vizate.
Accesul la înregistrările audio-video
Accesul la înregistrările audio-video se face în baza unei cereri scrise, motivată, aprobată de directorul unităţii de învăţământ, numai prin vizualizarea acestora, de părintele sau reprezentantul legal al elevului minor, elevul major sau personalul unităţii de învăţământ preuniversitar, reprezentaţii inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, psihologul/consilierul şcolar din unitatea de învăţământ preuniversitar.
Cererea trebuie să conţină şi perioada de timp corespunzătoare pentru care se solicită.
Imaginile vizualizate vor fi clare în măsura posibilităţii - conform înregistrării originale, cu condiţia să nu prejudicieze dreptul terţilor. Se pot folosi sisteme care permit mascarea sau distorsionarea zonelor irelevante pentru supraveghere sau eliminarea din înregistrare a imaginii persoanelor terţe - fără legătură cu subiectul înregistrării, atunci când înregistrările audio-video se pun la dispoziţia persoanelor vizate.
Controlul accesului înseamnă că numai persoanele autorizate pot accesa sistemul şi datele, iar celelalte nu pot avea acces. Măsurile care sprijină controlul accesului fizic şi logic cuprind:
a)garantarea faptului că toate spaţiile în care se realizează monitorizarea prin supraveghere audio-video şi în care sunt stocate înregistrările audio-video sunt asigurate împotriva accesului nesupravegheat al terţilor;
b)poziţionarea monitoarelor astfel încât numai persoanele autorizate să poată vizualiza imaginile;
c)definirea şi aplicarea de proceduri de acordare, schimbare şi revocare a accesului fizic şi logic;
d)punerea în aplicare de metode şi mijloace de autentificare şi autorizare a utilizatorilor, inclusiv, de exemplu, lungimea parolelor şi frecvenţa schimbării acestora;
e)înregistrarea şi analiza periodică a acţiunilor efectuate de utilizatori (atât la nivel de sistem, cât şi în ceea ce priveşte datele);
f)monitorizarea şi detectarea tentativelor nereuşite de acces, care se desfăşoară permanent, iar punctele slabe sunt identificate cât mai curând.
Protejarea vieţii private şi securitatea informaţiilor
Unitatea de învăţământ preuniversitar îşi asumă răspunderea cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679, precum şi ale Legii nr. 190/2018, cu modificările ulterioare, şi în acest sens instituie garanţii care se referă la:
a)respectarea modului de prelucrare a datelor cu caracter personal şi a perioadei de stocare, precum şi ştergerea acestora după expirarea perioadei de stocare;
b)asigurarea securităţii şi confidenţialităţii înregistrărilor audio-video;
c)stabilirea condiţiilor tehnice, astfel încât datele cu caracter personal să nu fie diseminate în spaţiul public;
d)respectarea condiţiilor în care se realizează accesul la înregistrări;
e)informarea persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video garantează caracterul confidenţial şi privat al înregistrărilor audio-video.
Înregistrările audio-video din spaţiul şcolar nu pot fi comercializate şi nu pot fi făcute publice.
Costuri
Unităţile administrativ-teritoriale sau Ministerul Educaţiei şi Cercetării pot/poate asigura fonduri pentru achiziţionarea de sisteme de supraveghere audio-video de către unităţile de învăţământ preuniversitar.
Evaluarea impactului asupra protecţiei datelor
Unităţile de învăţământ cu sistem de supraveghere audio-video efectuează evaluări ale impactului asupra protecţiei datelor conform Ghidului privind evaluarea impactului asupra protecţiei datelor (EIPD), aprobat de Comitetul European pentru Protecţia Datelor.
Proceduri specifice la nivelul unităţii de învăţământ
Unităţile de învăţământ preuniversitar cu sistem de supraveghere audio-video pot întocmi o procedură specifică proprie.
Iată cele mai importante aspecte pe care fiecare părinte, elev și profesor ar trebui să le cunoască.
Regula de bază este clară: instalarea camerelor necesită acordul majorității simple a părinților, elevilor majori și angajaților școlii. Este o abordare democratică, bazată pe consultarea comunității.
Surpriza vine însă la articolul 7 alineatul (3): în situații excepționale, consiliul de administrație poate decide instalarea sistemului fără un vot formal, doar cu informarea părinților și a personalului. Această măsură poate fi aplicată doar dacă există un risc dovedit de violență sau o faptă penală, susținută de sesizări și documente oficiale.
Legea însă temperează această putere: orice decizie de instalare este valabilă doar un an, fiind obligatoriu revizuită. Excepția nu devine regulă; ea rămâne o soluție de criză, supusă verificării periodice.
Una dintre cele mai mari temeri ale părinților și profesorilor era aceea ca imaginile să ajungă în spațiul public. Ordinul rezolvă această problemă tranșant: sistemele trebuie să funcționeze cu circuit închis, inaccesibile din afara rețelei interne a școlii.
Aceasta înseamnă că nu se poate accesa sistemul prin internet, nici măcar de către director sau autorități, fără procedură legală. Se elimină astfel riscul de hacking, scurgeri de date sau distribuire neautorizată. Este, poate, cea mai solidă garanție de confidențialitate introdusă vreodată în legislația educațională.
Ordinul stabilește o linie roșie foarte clară: înregistrările nu pot fi folosite pentru evaluarea profesională a cadrelor didactice și nici pentru soluționarea contestațiilor la notele elevilor.
Singurul scop legal al înregistrărilor este cercetarea cazurilor de violență sau a faptelor care pun în pericol siguranța persoanelor ori a bunurilor.
Astfel, supravegherea video rămâne un instrument de protecție, nu de control. Este o distincție esențială pentru a păstra climatul de încredere între profesori, elevi și conducerea școlii.
Pentru a preveni stocarea excesivă de date, legea limitează perioada de păstrare a imaginilor la 30 de zile. După acest termen, sistemul trebuie să le șteargă automat.
Singura excepție: dacă imaginile fac obiectul unei cercetări oficiale, ele pot fi păstrate până la finalizarea acesteia.
Această regulă funcționează ca o aplicare tehnică a „dreptului de a fi uitat”. Ea asigură că nicio persoană nu rămâne arhivată digital mai mult decât este necesar, iar datele nu devin un depozit permanent al comportamentelor din școală.
Legea instituie un protocol strict pentru accesul la imagini.
Pentru a vizualiza o înregistrare, este necesară o cerere scrisă și motivată, aprobată de directorul școlii. Cererea trebuie să specifice perioada și scopul, iar vizualizarea se face doar în prezența persoanelor autorizate.
Lista celor care pot solicita accesul este limitată: părinți, elevi majori, angajați, reprezentanți ai inspectoratelor, ai ministerului, ai DGASPC sau consilieri școlari.
Imaginile nu pot fi copiate, iar părțile terțe – elevi sau profesori fără legătură cu incidentul – trebuie anonimizate sau mascate.
Acest filtru birocratic nu e o piedică, ci o garanție: el previne accesul nejustificat, curiozitatea excesivă și posibilele abuzuri.
Concluzie: Un echilibru fragil între siguranță și libertate
Prin Ordinul nr. 3.781/2025, Ministerul Educației încearcă să construiască un echilibru delicat între siguranță și confidențialitate.
Actul introduce reguli tehnice și juridice clare – de la circuitul închis și ștergerea automată, până la interdicția de evaluare și consultarea părinților –, menite să transforme supravegherea într-un instrument de protecție, nu de control.
Totuși, cheia aplicării corecte rămâne în mâinile școlilor. „Situația excepțională”, care permite instalarea fără vot, va trebui gestionată cu maximă prudență, pentru a nu deveni un pretext de permanență.
În final, legea oferă nu doar camere, ci și oglinzi: școlile sunt chemate să se privească în ele și să decidă dacă siguranța și respectul pentru viața privată pot coexista în același cadru.
Acte normative de referință
1. Legea nr. 190 din 18 iulie 2018, privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 26 iulie 2018.
2. Legea învățământului preuniversitar nr. 198 din 4 iulie 2023,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 6 iulie 2023,
cu modificările și completările ulterioare,
3. Hotărârea Guvernului nr. 301 din 11 aprilie 2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 17 mai 2012.
4. Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, cunoscut ca Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR).
5. Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.781 din 15 aprilie 2025,
privind aprobarea Procedurii de monitorizare audio-video în cadrul unităților de învățământ preuniversitar,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 30 aprilie 2025.