Informare_Să vorbim despre bani şi bănci

Moderatori: SZASZ-BARRA ZSOFIA, Cristina Bauman, Adriana Almasan, Maria Stefanie

Raluca Manea

Informare_Să vorbim despre bani şi bănci

Mesaj de Raluca Manea »

Stimaţi colaboratori,

Între MEN și BNR există un protocol de colaborare având drept scop colaborarea celor două instituții, în vederea dezvoltării, însușirii și aprofundării unor elemente ale educației financiare la nivelul învățământului preuniversitar. Protocolul vizează şi colaborarea în vederea implementării proiectului „Să vorbim despre bani și bănci”, proiect care are ca obiectiv general sprijinirea educației financiare prin însușirea de către elevi a unor noțiuni economice și financiare de bază și formarea unui vocabular economic. De asemenea, proiectul își propune prezentarea atribuțiilor, a rolului și a funcțiilor băncii centrale și istoria monedei naționale.

În județul Hunedoara, 278 de elevi din clasele a V- a – a XII-a de la Colegiul Național „I. C. Brătianu” Hațeg, Școala Gimnazială Râu de Mori, Școala Gimnazială Sântămărie Orlea, Școala Gimnazială Pui, Școala Gimnazială Răchitova au participat la activități specifice din cadrul acestui proiect, care s-au derulat în zilele de 25, 26 și 27 noiembrie 2014.

Partener în activitățile proiectului a fost Banca Națională a României-Agenția Arad, reprezentată de referent de specialitate Bogdan Buzuriu.
Scrie răspuns

Înapoi la “Comunicate generale”

Cine este conectat

Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori