ȘEDINȚA CLDPS HUNEDOARA _15.12.2016

Moderator: Luiza Dana Cioara

Luiza Dana Cioara
Membru
Mesaje: 1486
Membru din: Noiembrie 14, 2006, 7:56 am
Contact:

ȘEDINȚA CLDPS HUNEDOARA _15.12.2016

Mesaj de Luiza Dana Cioara »

Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, în data de 15 decembrie, a organizat și desfășurat ședința Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social Hunedoara la care au fost invitați să participe operatorii economici parteneri ai liceelor cu învățământ profesional și tehnic din județ cu care au încheiate contracte de pregătire practică, reprezentanții autorităților locale din localitățile în care sunt funcționează unitățile școlare cu IPT, precum și directorii liceelor.
Ședința de lucru s-a desfășurat în baza unui cadru general, pornind de la faptul că unul din obiectivele învățământului profesional și tehnic hunedorean constă în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii a elevilor. La ședința au participat 24 reprezentanți ai mediului de afaceri, 16 membri CLDPS Hunedoara, 28 directori și directori adjuncți ai liceelor din județ.
Lista nominală a participanților, materialul prezentat și agenda întâlnirii pot fi consultate din documentele atașate.
Mulțumiri tuturor partenerilor educaționali, membrilor CLDPS Hunedoara și echipelor manageriale din unitățile cu învățământ liceal, pentru participare și contribuția adusă la atingerea scopului și reușita ședinței ” Dezbaterea publică a Metodologiei privind învățământul dual și importanța învățării la locul de muncă, la operatorul economic, pe baza unui contract de parteneriat între operatorul economic şi unitatea de învăţământ, cu implicarea unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia se află unitatea şcolară”.
Ne exprimăm recunoștința pentru susținerea în demersurile realizate de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în vederea promovării unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.


Inspector școlar IPT,
prof. Dana Luiza Cioară
Fişiere ataşate
Sedinta CLDPS 15 DECEMBRIE (1).pdf
(3.31 MiB) Descărcat de 168 ori
LISTA DE PREZENTA SEDINTA CLDPS_INVATAMANT DUAL.pdf
(3.57 MiB) Descărcat de 184 ori
AGENDA SEDINTEI CLDPS _ 15.12.2016.doc
(322.5 KiB) Descărcat de 160 ori
Scrie răspuns

Înapoi la “Invatamant profesional si tehnic”

Cine este conectat

Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori