Zilele Porţilor Deschise - Facultatea de Fizică, Timişoara

Moderatori: Daniel Lazar, Cristina Bauman

Daniel Lazar
Membru
Mesaje: 494
Membru din: August 21, 2012, 9:48 am
Contact:

Zilele Porţilor Deschise - Facultatea de Fizică, Timişoara

Mesaj de Daniel Lazar »

Stimaţi colegi,

În perioada 7-9 aprilie 2015, Facultatea de Fizică a Universităţii de Vest din Timişoara organizează Zilele Porţilor Deschise. Activităţile se vor desfăşura la Facultatea de Fizică, la locaţia ExperimentariumTM şi la Observatorul Astronomic Timişoara.
La Facultatea de Fizică vor avea loc expuneri de tip conferinţă sub formă de module tematice adresate în special elevilor de liceu, urmate de discuţii şi o serie de experimente şi vizite în laboratoare legate de tematica modulului.
Şcolile şi profesorii interesaţi sunt rugaţi să îşi programeze grupurile de elevi la aceste module în funcţie de nivelul de învăţământ (gimnaziu sau liceu). În Tabelul 1 din fişierul Programare ZPD 2015, vă rugăm să precizaţi şi numărul de elevi ai grupului. Pentru vizitarea laboratoarelor Facultăţii de Fizică nu este necesară programare. Se pot programa vizite la Observatorul Astronomic Timişoara, prin înregistrarea într-un tabel similar (Tabelul 2).
După vizita de la Facultatea de Fizică vă invităm să participaţi la experimente interesante efectuate de studenţii noştri în cadrul ExperimentariumTM, care se adresează celor care doresc să efectueze liber experimente de fizică, dintre cele mai diverse. Pentru programarea vizitelor la ExperimentariumTM, vă puteţi adresa d-lui Lect. Dr. Damian la adresa de e-mail experimentariumtm@gmail.com
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să adresaţi toate întrebările, cererile de programare şi alte informaţii la adresa de e-mail lmihaister@gmail.com sau să accesaţi : http://www.physics.uvt.ro/portideschise

MODULE TEMATICE
Modulul 1 – MODELE ATOMICE , Prof. Dr. Nicolae Avram
Modulul 2 – INTERACŢIUNI FUNDAMENTALE ÎN UNIVERS, Prof. Dr. Ion Cotăescu
Modulul 3 – FIZICA ŞI TRANSDISCIPLINARITATEA, Conf. Dr. Mădălin Bunoiu
Modulul 4 – INFLAŢIA COSMICĂ ŞI ENERGIA ÎNTUNECATĂ A UNIVERSULUI, Lect. dr. Nistor Nicolaevici
Modulul 5 – CRISTALELE, DE LA FASCINAŢIE LA PROGRES TEHNOLOGIC, Prof Dr. Daniel Vizman
Modulul 6 – ÎNTRE ZERO ŞI UNU, Conf. Dr. Marius Paulescu
Modulul 7 – PLASMA ŞI VIAŢA, Conf. Dr. Mihai Lungu
Modulul 8 – MAGNETISMUL, Conf. Dr. Aurel Ercuta
Modulul 9 – FIZICA ŞI DIAGNOSTICUL MEDICAL, Prof. Dr. Alina Zamfir
Modulul 10 – UNDELE ELECTROMAGNETICE - ASPECTE PRACTICE, Conf. Dr. Cătălin Marin

LABORATOARE
Laboratorul de Electricitate şi Magnetism
Laboratorul de Electronică
Laboratorul de Caracterizarea Cristalelor
Laboratorul de Fizică Computaţională
Laboratorul de Mecanică şi Termodinamică
Laboratorul de Optică
Laboratorul de Magnetism
Laboratorul de Conversie Fotovoltaică
Laboratorul de Electromagnetism
Laboratorul de Fizica Plasmei şi aplicaţii în Medicină
Laboratorul de Fizică Medicală şi Biofizică


Cu consideraţie,
prof. dr. Daniel Lazăr
Fişiere ataşate
Programare ZPD 2015.doc
(137 KiB) Descărcat de 157 ori
Scrie răspuns

Înapoi la “Fizica-Chimie”

Cine este conectat

Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori