Având în vedere prevederile art. 17 alin. (6) lit. j) din Ordinul nr. 5.530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare, cu modificările și completările ulterioare care obligă consilierul juridic ,,să informeze conducerea şi membrii compartimentelor inspectoratului şcolar cu privire la dispoziţiile cu caracter normativ de interes general şi specifice învăţământului”, vă transmit Informarea juridică nr. 35 din 2019 cu denumirea:
Răspunsul Ministerului Educație Naționale la solicitarea adresată de Platforma civică ÎMPREUNĂ
Către
Platforma civică ÎMPREUNĂ
Domnului Mihai Gheorghiu
Urmare memoriului dvs. înregistrat la Ministerul educației Naționale cu nr. 8777M/25.03.2019 și transmis pre soluționare Centrului Național de Evaluare și Examinare unde a fost înregistrat sub nr. 724/26.03.2019, vă comunicăm următoarele, raportat la domeniul nostru de competență:
Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prevede:
(1) Legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate.
(2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării, şi de generare sustenabilă a unei resurse umane naţionale înalt competitive, capabilă să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare.
(3) Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.
(4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare.
(5) Aceleaşi drepturi se asigură şi cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene.
Precizăm că aceste prevederi legale mai sus citate sunt obligatorii și trebuie respectate de către toți beneficiarii învățământului preuniversitar:primari, secundari și terțiari.
Potrivit HG nr. 1401/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Evaluare și Examinare, cu modificările și completările ulterioare, CNEE are atribuții privind coordonarea mecanismelor de evaluare a proiectelor de manuale școlare pentru învățământ, potrivit art. 69 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Pentru punerea în aplicare a acestei prevederi legale au fost aprobate prin ordin al ministerului educației metodologii specifice de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare. În anexele acestora se regăsesc și fișele tip utilizate, fișe ce conțin și descriptori referitori la orice tip de discriminare.
În prezent, este în vigoare OMEN nr. 3103/2019 privind regimul manualelor școlare în învățământul preuniversitar. Potrivit fișei-tip din Anexa 1 a metodologiei de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învățământul preuniversitar, descriptorul 6 prevede:„Proiectul de manual școlar trebuie săaibăcaracter etic, moral și nediscriminatoriu: să respecte principiile care nu fac nicio deosebire de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenențăl a o categorie defavorizată.”
Astfel, în evaluarea proiectelor de manuale școlare, experții cooptați cu atribuții în evaluarea proiectelor de manuale școlare verifică respectarea principiilor nediscriminării de orice fel.
Cu deosebită considerație,
Director General Marian Șuță
Consilier cu delegare de atribuții de
Director General Adjunct
Eugenia – Cristina Boțan”
*****************
Nr. 8777M/25.03.2019
C Ă T R E,
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
Platforma civică ÎMPREUNĂ, compusă din 506 ONG-uri și 130.000 membrii susținători persoane fizice, mandatată de 300.000 de persoane fizice adulte din România, vă înaintează prezenta
NOTIFICARE
prin care vă solicităm să luați act de faptul că 300.000 de cetățeni români REFUZĂ orice ingerință a ideologiei de gen, inclusiv sub forma educației sexuale pentru diversitate, în procesul educațional din România.
În data de 15.03.2019 s-a încheiat campania „Apărăm copiii României și identitatea lor”, campanie prin care 300.000 de cetățeni români refuză în mod expres orice ingerință a ideologiei de gen, inclusiv sub forma educației sexuale pentru diversitate, în procesul educațional din România.
Potrivit art. 29 alin. 6 din Constituția României, părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. Și este absolut firesc să fie astfel pentru că, potrivit articolului 487 din Codul Civil, părinţii sunt cei care „au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică, intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor potrivit propriilor lor convingeri, dar şi potrivit însuşirilor şi nevoilor copiilor”.
Indiferent de mediul din care provin sau de gradul de educaţie şi cultură, părinţii sunt păstrătorii şi transmiţătorii unui set de valori, propriu familiei şi națiunii în care se naşte copilul. Dispozițiile legale amintite garantează în esenţă că nimeni altcineva decât părinţii nu pot îndeplini nevoile copilului lor, iar această aducere la îndeplinire nu poate fi făcută altfel decât în lumina valorilor familiei și tocmai având în vedere faptul că părinții sunt aceia care răspund de copiii lor.
Prin intruziunea ideologiei de gen în educația copiilor români, sunt încălcate grav dispozitiile legale si constitutionale anumerate. Mai mult, potrivit articolului 26 alineatul 1 din Constituţie autorităţile publice sunt obligate să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată.
Cum viaţa intimă este unul din factorii determinanţi ai conştiinţei individului prin valenţele psihice pe care inevitabil le antrenează şi cum procesul de educaţie şi formare a copilului operează în planul conştiinţei acestuia, rezultă că orice ingerinţă în procesul educaţional care aduce atingere convingerilor părinţilor sau însuşirilor şi nevoilor proprii fiecărui copil, aduce atingere și acestui drept fundamental.
Pe cale de consecință, vă solicităm eliminarea de urgență din manualele școlare a elementelor propagandistic ideologice referitoare la gen având în vedere că, potrivit Rezolutiei Parlamentului UE referitoare la “egalitate de gen” (http://www.europarl.europa.eu/doceo/doc ... 01_EN.html) “egalitatea de gen” se referă la drepturile persoanelor LGBT, iar “roluri de gen” înseamnă roluri care nu sunt determinate de sex. Mai concret, înseamnă că o persoană este nu genul în care s-a născut funcție de sexul ei, ci este genul în care se identifică. Acesta este obiectul ideologiei de gen și a teoriei identității de gen.
Față de aceste aspecte profund ideologice, afirmând cu tărie că nu suntem de acord cu nici o formă de discriminare, considerăm că școala românească nu poate fi implicată în activități care să presupună educarea copiilor în spiritul de mai sus.
Credem că sinergia eforturilor cadrelor didactice și ale părinților este aceea care a dat întotdeauna și va putea da în continuare măsura succesului școlii românești și mai credem de asemeni că, în România, scopul școlii este obținerea de rezultate cât mai bune de către elevi și nu reeducarea lor în sensul că pot fi orice gen, indiferent de datul biologic în care s-au născut.
Vă punem în vedere și faptul că, pe de o parte, a permite intruziunea oricărei forme a ideologiei de gen în educația copiilor constituie o încălcare a dreptului acestora de a nu fi supuși abuzului, neglijenței, violenței și exploatării– întrucât prin aceste acțiuni „sunt periclitate (…) dezvoltarea (…) mentală, spirituală, morală” a copilului, conform art. 89 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului –. Pe de altă parte, într-o asemenea situație cadrele didactice, precum și orice persoană care, prin natura profesiei sau ocupației sale, lucrează direct cu un copil, au obligația legală de a sesiza instituțiile abilitate ale statului – conform art. 52 alin. (4) și art. 96 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 –, iar neîndeplinirea acestei obligații constituie abatere disciplinară gravă– conform art. 141 alin. (1) din Legea nr. 272/2004.
Vă rugăm să dispuneți transmiterea unei atenționări către cadrele didactice si directorii din toate unitățile de învățământ din țară, în sensul de a nu se lăsa implicate în activismul unor ONG-uri care au drept scop reeducarea minții și sufletului copiilor noștri, prin activități ce implică in orice fel ideologia de gen, întrucât aceasta este intim legată de fiecare persoană în parte, intrând în sfera de dezvoltare fizică și psihologică a fiecărui copil în parte, nu a sistemului de învățământ, prin reeducare colectivă.
Prezenta Notificare realizează conținutul procedurii prealabile demersului legal al celor 300.000 de cetățeni în situația desconsiderării refuzului lor expres notificat dvs. prin prezenta.
Mihai Gheorghiu,
Platforma civică ÎMPREUNĂ ”
SURSA: http://platforma-impreuna.ro/blog/2019/ ... ei-de-gen/
***********
Actele normative din cuprinsul informării pot fi urmărite cu ajutorul platformei informatice Legis a ISJ Hunedoara, la adresa https://www.legisplus.ro sau http://legistm.ro.
Informarea a fost publicată la adresa https://forum.isj.hd.edu.ro
Răspunsul Ministerului Educației Naționale
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Răspunsul Ministerului Educației Naționale
Mesaj de Consilier juridic »
- Fişiere ataşate
-
Notificare MEN.pdf
- (1.29 MiB) Descărcat de 19 ori
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori