Recuperarea prejudiciului produs de angajat

[Consilier juridic]

Materialul de mai jos privește momentul începerii prescripției extinctive, ÎCCJ fiind sesizată pentru a se da o interpretare unitară cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă actul de control întocmit de Curtea de Conturi sau de alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat (în baza art. 254 din Codul muncii) ori rezultat în urma plății către acesta a unor sume necuvenite (în baza art. 256 din Codul muncii), marchează sau nu, în funcție de data întocmirii, comunicării sau dobândirii caracterului executoriu, începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
De ce a fost necesară sesizarea pentru o interpretare unitară
În sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Constanța, analizându-se jurisprudența la nivel național, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, s-a arătat că există practică neunitară în ceea ce privește problema de drept ce face obiectul sesizării.
În acest sens, s-a arătat că problematica sesizării poate fi clarificată în funcție de regimul juridic aplicabil înainte de și, respectiv, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 – 13 mai 2011.
- Astfel, s-a arătat că, anterior datei de 13 mai 2011, producerea prejudiciului a fost guvernată de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cu aplicarea art. 12 din același decret. Aceste prevederi legale continuă să guverneze prejudiciile produse, respectiv cunoscute sau care trebuiau să fi fost cunoscute până la 13 mai 2011, care fac obiectul actelor de control întocmite, comunicate sau devenite executorii inclusiv după această dată.
- Din perspectiva prevederilor aplicabile anterior datei de 13 mai 2011, prezintă interes data la care angajatorul a cunoscut sau trebuia să cunoască producerea pagubei și pe cel care răspunde de ea.
Începând cu data de 13 mai 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 62/2011, momentul nașterii dreptului la acțiunea în răspunderea patrimonială este prevăzut de art. 211 lit. c) din această lege, cu aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958 (anterior datei de 1 octombrie 2011), respectiv de art. 2.526 din Codul civil (începând de la 1 octombrie 2011). Din această perspectivă, începând cu data de 13 mai 2011, pentru stabilirea momentului de început al cursului termenului de prescripție extinctivă, prezintă interes data producerii pagubei.
- În ipoteza prejudiciului propriu-zis (art. 254 din Codul muncii) se pune problema, sub imperiul art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dacă angajatorul, care prin ipoteză a cunoscut în mod obiectiv producerea pagubei și pe cel care răspunde de ea sau cel puțin trebuia să cunoască la un moment dat aceste aspecte, mai poate fi considerat că le-a cunoscut abia la data comunicării actului de control ori la data la care acesta a devenit executoriu.
- De asemenea, în ipoteza prejudiciului rezultat în urma plății voluntare efectuate de către angajator către salariat a unor sume de bani apreciate ca fiind necuvenite prin actul de control (art. 256 din Codul muncii), se pune problema, sub imperiul art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cu aplicarea art. 12 din același decret, dacă momentul obiectiv și cel subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea ar putea fi legate de momentul întocmirii, comunicării sau dobândirii caracterului executoriu al actului de control, în condițiile în care efectuarea unei plăți voluntare de către angajator către un salariat presupune prin ipoteză cunoașterea de către cel dintâi a faptului plății și a celui în beneficiul căruia aceasta s-a făcut.
- Se arată în sesizare că în ambele ipoteze se pune problema, sub imperiul art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, cu aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958 (anterior datei de 1 octombrie 2011), respectiv a art. 2.526 din Codul civil (începând de la 1 octombrie 2011), dacă noțiunea de “pagubă”, despre care este vorba că s-a produs și/sau a fost cunoscută de angajator, ar putea căpăta, prin raportare la mențiunile actului de control, o altă semnificație decât o avea înainte de întocmirea acestuia, adică dacă “paguba” de după control poate fi altceva decât cea de dinaintea lui ori dacă se poate considera că este posibil ca “producerea pagubei” să nu poată fi considerată că există până la data întocmirii, comunicării sau dobândirii caracterului executoriu al actului de control. Sub acest aspect se invocă faptul că, în anumite împrejurări concrete, este posibil ca angajatorul și chiar toată lumea să nu fi avut reprezentarea caracterului nelegal al plății și că, astfel, paguba nici nu ar exista până la data la care acest caracter nelegal a fost dezvăluit prin actul de control.
- Din perspectiva prevederilor legale aplicabile atât anterior datei de 13 mai 2011, cât și începând de la această dată, chestiunea de drept care face obiectul sesizării se reduce la a determina dacă, în situația unui prejudiciu produs printr-o faptă săvârșită de un salariat sau în urma primirii de către acesta a unor sume de bani necuvenite, actul de control marchează sau nu începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
- Ipoteza avută în vedere logic, susținută probator prin hotărârile judecătorești atașate sesizării, este aceea a unei fapte săvârșite, respectiv a unor sume primite necuvenit, anterior întocmirii și, implicit, comunicării sau dobândirii caracterului executoriu al actului de control, întrucât ipoteza concomitenței celor două momente (săvârșirea faptei sau primirea sumei necuvenite, pe de o parte, și incidența actului de control, pe de altă parte) este pur teoretică și lipsită de interes practic, iar ipoteza unui prejudiciu produs după actul de control este absurdă.
Există două orientări jurisprudențiale
- Unele instanțe au apreciat că data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cu aplicarea art. 12 din același decret, se stabilește prin raportare la elementele subiective și obiective care caracterizează cunoașterea producerii pagubei (data la care a luat cunoștință sau la care trebuia să ia cunoștință despre săvârșirea faptei ilicite, respectiv despre producerea urmărilor acesteia, precum și despre identitatea celui care răspunde de ea ori data efectuării fiecărei plăți necuvenite), iar data producerii pagubei, potrivit art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, cu aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958 (anterior datei de 1 octombrie 2011), respectiv a art. 2.526 din Codul civil (începând de la 1 octombrie 2011), se stabilește prin raportare la elementele obiective care o caracterizează (data săvârșirii faptei ilicite, respectiv a producerii urmărilor acesteia ori data fiecărei plăți necuvenite).
- Dimpotrivă, alte instanțe au considerat că atât data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cu aplicarea art. 12 din același decret, cât și data producerii pagubei, potrivit art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, cu aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958 (anterior datei de 1 octombrie 2011), respectiv a art. 2.526 din Codul civil (începând de la 1 octombrie 2011), se stabilesc prin raportare la actul de control întocmit de Curtea de Conturi.
- Prin urmare, autorul sesizării precizează că întreaga problematică este reductibilă la chestiunea relevanței actului de control, care, prin ipoteză, doar constată producerea unui prejudiciu, deci un fapt preexistent întocmirii lui, asupra stabilirii momentului de început al termenului de prescripție extinctivă al acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
- Din această perspectivă s-a arătat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale: într-o primă orientare s-a reținut că actul de control nu are nicio relevanță în privința momentului în care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă a acțiunii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale; în cea de-a doua orientare s-a apreciat că actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control marchează începutul acestui termen.
Prin materialul de mai sus am semnalat, doar, chestiunea asupra căreia s-a pronunţat ÎCCJ, fără a mai relua considerentele care au dus la aceste concluzii şi pe care le puteţi consulta în Decizia nr. 19/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24 octombrie 2019.