3 iunie 2020, 09:00
Luni, 15 iunie 2020, este data limită la care persoanele prevăzute la art. 1, alin. (1) din Legea nr. 176/2010 (https://bit.ly/2ZPhVQy), pot depune declarațiile de avere și de interese anuale.
În vederea înlesnirii procesului de completare și depunere a declarațiilor, Agenția Națională de Integritate aduce la cunoștința opiniei publice un set de informații utile:
Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 :
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Agenția recomandă persoanelor responsabile cu implementarea dispozițiilor Legii nr. 176/2010, transmiterea declarațiilor de avere și de interese prin poștă, cu respectarea atribuțiilor prevăzute la art. 6 lit. f), respectiv „Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese îndeplinesc următoarele atribuții: (...) f) trimit Agenției, în vederea îndeplinirii atribuțiilor de evaluare, copii certificate ale declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese depuse și câte o copie certificată a registrelor speciale prevăzute la lit. d), în termen de cel mult 10 zile de la primirea acestora (...)”.
Totodată, atragem atenția asupra faptului că activitatea de lucru cu publicul, la sediul Agenției, se va efectua cu respectarea prevederilor legale privind instituirea stării de alertă.
Modalitatea de completare a declarațiilor de avere și de interese:
· Declarațiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere și vor cuprinde toate datele și informațiile solicitate de formular (funcție, CNP, domiciliu), potrivit modelelor prevăzute în Anexa nr. 1 din Legea nr. 176/2010.
· Declaraţiile de avere se întocmesc după cum urmează:
- în cazul veniturilor se vor declara veniturile obținute în anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie (ex. salarii, dividende);
- în cazul celorlalte capitole din declaraţie, se va menționa situația la data declarării; (ex. situație active financiare, bunuri mobile deținute, datorii, etc.).
· Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi calitățile (deținute la data completării declarației) prevăzute în Anexa nr. 2, din Legea nr. 176/2010, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.
Pentru facilitarea procesului de completare a declarațiilor, Agenția recomandă persoanelor prevăzute de lege, utilizarea formularelor electronice ale declarațiilor de avere și de interese, disponibile pe pagina de Internet a Agenției, la secțiunea “Formulare” (https://bit.ly/2AlqFmC). Ghidul de utilizare a formularelor electronice poate fi descărcat la adresa https://bit.ly/2MbsG7O.
De asemenea, persoanele interesate se pot adresa Agenției, în vederea clarificării aspectelor referitoare la modalitatea de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese, la numărul de telefon 0372.06.98.69 sau la adresa de e-mail CompletareDAI@integritate.eu.
Anonimizarea declarațiilor de avere și de interese:
În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679, precum și ale prevederilor speciale din Legea nr. 176/2010, în cuprinsul declarațiilor de avere și de interese se vor anonimiza:
· adresa imobilelor declarate cu excepţia localităţii unde sunt situate,
· adresa instituţiei care administrează activele financiare,
· codul numeric personal,
· semnătura.
Agenția Națională de Integritate prelucrează datele cu caracter personal cu respectarea prevederilor Regulamentului nr. 679/2016 (GDPR) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, respectiv art. 6 „Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții: prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului” (Art. 6 alin. 1 lit. c).
În situația în care, declarațiile de avere conțin date cu caracter personal ale unor terți care nu au fost informați că vor fi făcute publice, aceștia au posibilitatea de a se adresa Agenției Naționale de Integritate solicitând anonimizarea respectivelor informații.
Obligațiile persoanelor din instituțiile publice, responsabile cu implementarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere şi de interese:
· Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese pe pagina de Internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii;
· Persoanele desemnate vor transmite Agenţiei până la data de 01 august 2020, lista definitivă cu persoanele care nu au depus în termen sau au depus cu întârziere declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, însoţită de punctele de vedere primite.
Ghidul persoanei desemnate cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese poate fi consultat la adresa https://bit.ly/2yJ9D1z.
Asigurarea publicității declarațiilor de avere și de interese pe Portalul public al Agenției:
Declaraţiile se păstrează pe pagina de Internet a instituției şi pe Portalul public al Agenției pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului, timp de 3 ani după încetarea acestora şi se arhivează potrivit legii.
Asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale:
În cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familiei sale, este obligatorie dovada acestor aspecte, prin anexarea la declarația de avere a unui document justificativ prin care se confirmă existența clauzei, respectiv prin indicarea normelor speciale care instituie obligația de confidențialitate, situație în care Agenția Națională de Integritate poate dispune anonimizarea veniturilor.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 176/2010, declaraţiile de avere se vor completa la toate rubricile prevăzute de formular, urmând ca pentru fiecare caz în parte, pe baza documentelor anexate declarației de avere și din care rezultă existența unei clauze de confidențialitate sau dorința terțului de a nu-i fi făcute publice datele cu caracter personal, inspectorii de integritate să procedeze conform prevederilor legale aplicabile privind anonimizarea informațiilor respective.
Asigurarea afișajului declarațiilor de avere și de interese reprezintă o obligație legală expresă a persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor legale privind declarațiile de avere și de interese din fiecare instituție sau autoritate publică.
Sancțiuni prevăzute de Legea nr. 176/2010:
· Nerespectarea termenului pentru depunerea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, iar Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare;
· Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/121924) de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei.
Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea nr. 176/2010.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE-aici https://www.integritate.eu/Contact.aspx
Ghidul, aici https://www.integritate.eu/Files/Files/ ... RyNjhfRWrY
Urmariti: viewtopic.php?f=445&t=22771&sid=1b9c795 ... 23279b935e
Comunicat ANI
Moderator: Consilier juridic
-
Consilier juridic
- Membru
- Mesaje: 2008
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Comunicat ANI
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- ↳ VR Workouts
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- ↳ Posturi didactice
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- ↳ Informare CORONAVIRUS
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori