Gala elevului reprezentant

Moderator: Carmen Buzatu

Popovici Corina
Membru
Mesaje: 297
Membru din: Iulie 7, 2020, 12:22 pm
Contact:

Gala elevului reprezentant

Mesaj de Popovici Corina »

Anual, Consiliul Național al Elevilor organizează Gala elevului reprezentant, eveniment
ce are drept scop promovarea actorilor care se implică, zi de zi, pentru a schimba în bine
sistemul educațional din România. În acest an, Gala elevului reprezentant ajunge la cea de-a Va ediţie, reunind toţi finaliştii într-un eveniment de mare anvergură, desfăşurat în municipiul
Bucureşti, la începutul lunii iunie.
Cele cinci categorii de actori educaționali care vor fi premiați anul acesta, în cadrul celei
de-a V-a ediţii a Galei sunt: elevi, părinți, profesori, comunităţi locale şi iniţiative de succes în
educaţie. Orice persoană poate nominaliza actorii care contribuie, zi de zi, la dezvoltarea
climatului educațional din comunitatea școlară pe care o reprezintă, completând formularele de
nominalizare accesibile pe pagina creată special pentru Gala elevului reprezentant
(https://gala.consiliulelevilor.ro/nominalizeaza/), până la data de 14 aprilie 2022, ora 23:59.
Ulterior perioadei alocate nominalizărilor, membrii juriului vor alege finaliștii care vor ajunge
în etapa votului public.
Scrie răspuns

Înapoi la “Educatie permanenta”

Cine este conectat

Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 31 vizitatori