În Monitorul Oficial nr. 675 din 6 iulie 2022, Ministerul Educației a publicat O.M.E. nr. 4.183 din 4 iulie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ordin care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2022.
Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumit în continuare regulament, reglementează organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, denumite în continuare unităţi de învăţământ, în cadrul sistemului de învăţământ din România, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi se aplică în toate unităţile de învăţământ.
Unitatea de învăţământ se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, ale prezentului regulament, ale propriului regulament de organizare şi funcţionare şi ale regulamentului intern.
Pentru optimizarea managementului unităţii de învăţământ, conducerea acesteia elaborează documente manageriale, astfel:
a)documente de diagnoză;
b)documente de prognoză;
c)documente de evidenţă.
Documentele de diagnoză
Documentele de diagnoză ale unităţii de învăţământ sunt:
a)rapoartele anuale ale comisiilor şi compartimentelor din unitatea de învăţământ;
b)raportul anual asupra calităţii educaţiei din unitatea de învăţământ;
c)raportul anual de evaluare internă a calităţii.
Conducerea unităţii de învăţământ poate elabora şi alte documente de diagnoză privind domenii specifice de interes, care să contribuie la dezvoltarea instituţională şi la atingerea obiectivelor educaţionale.
Raportul anual asupra calităţii educaţiei se întocmeşte de către director şi directorul adjunct/directorii adjuncţi, după caz.
Raportul anual asupra calităţii educaţiei se validează de către consiliul de administraţie, la propunerea directorului, în primele patru săptămâni de la începutul anului şcolar.
Raportul anual asupra calităţii educaţiei este făcut public pe site-ul unităţii de învăţământ sau, în lipsa acestuia, prin orice altă formă.
Raportul anual de evaluare internă (RAEI) se întocmeşte de către comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, se validează de către consiliul de administraţie, la propunerea coordonatorului comisiei, şi se prezintă, spre analiză, consiliului profesoral.
Documentele de prognoză
Documentele de prognoză ale unităţii de învăţământ realizate pe baza documentelor de diagnoză ale perioadei anterioare sunt:
a)planul de dezvoltare instituţională, respectiv planul de acţiune al şcolii pentru învăţământul profesional şi tehnic (PAS);
b)planul managerial;
c)programul de dezvoltare a sistemului de control managerial.
Directorul poate elabora şi alte documente de prognoză, în scopul optimizării managementului unităţii de învăţământ.
Documentele de prognoză se transmit, în format electronic, comitetului reprezentativ al părinţilor şi asociaţiei de părinţi, acolo unde există, fiind documente care conţin informaţii de interes public.
Planul de dezvoltare instituţională constituie documentul de prognoză pe termen lung şi se elaborează de către o echipă coordonată de către director, pentru o perioadă de 3-5 ani. Planul de dezvoltare instituţională conţine:
a)prezentarea unităţii: istoric şi starea actuală a resurselor umane, materiale şi financiare, relaţia cu comunitatea locală şi organigramă;
b)analiza de nevoi, alcătuită din analiza de tip SWOT şi analiza de tip PESTE etc.;
c)viziunea, misiunea şi obiectivele strategice ale unităţii;
d)planificarea tuturor activităţilor unităţii de învăţământ, respectiv activităţi manageriale, obiective, termene, stadii de realizare, resurse necesare, responsabilităţi, indicatori de performanţă şi evaluare.
Planul de acţiune al şcolii (PAS) pentru unităţile de învăţământ profesional şi tehnic corelează oferta educaţională şi de formare profesională cu nevoile de dezvoltare socioeconomică la nivel local, judeţean şi regional, stabilite prin Planul regional de acţiune pentru învăţământ (PRAI) şi Planul local de acţiune pentru învăţământ (PLAI).
Planul de acţiune al şcolii (PAS) se realizează în baza ghidului de elaborare emis de către Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic.
Planul de dezvoltare instituţională, respectiv planul de acţiune al şcolii (PAS) se dezbate şi se avizează de către consiliul profesoral şi se aprobă de către consiliul de administraţie. Planificarea strategică, respectiv planul de acţiune al şcolii (PAS), pentru unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică care şcolarizează în învăţământ profesional şi tehnic este elaborat, pentru o perioadă de 3-5 ani, de către o echipă coordonată de către director, în colaborare cu partenerii şcolii, şi se aprobă de către consiliul de administraţie.
Planul managerial constituie documentul de acţiune pe termen scurt şi se elaborează de către director pentru o perioadă de un an şcolar.
Planul managerial conţine adaptarea direcţiilor de acţiune ale ministerului şi inspectoratului şcolar la specificul unităţii, precum şi a obiectivelor strategice ale planului de dezvoltare instituţională la perioada anului şcolar respectiv.
Planul managerial se dezbate şi se avizează de către consiliul profesoral şi se aprobă de către consiliul de administraţie.
Directorul adjunct întocmeşte propriul plan managerial conform fişei postului, în concordanţă cu planul managerial al directorului şi cu planul de dezvoltare instituţională, care se aprobă de către consiliul de administraţie.
Directorul ia măsurile necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru elaborarea şi/sau dezvoltarea sistemului de control intern managerial, inclusiv a procedurilor formalizate pe activităţi.
Planul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial va cuprinde obiectivele, acţiunile, responsabilităţile, termenele, precum şi alte componente.
Documentele de evidenţă
Documentele manageriale de evidenţă sunt:
a)statul de funcţii;
b)organigrama unităţii de învăţământ;
c)schema orară a unităţii de învăţământ/programul zilnic al unităţii de învăţământ antepreşcolar/preşcolar;
d)planul de şcolarizare.
Temei legal: ORDINUL nr. 4.183 din 4 iulie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
Documentele manageriale din învățământul preuniversitar
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Documentele manageriale din învățământul preuniversitar
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori