Informare de presă: date suplimentare privind acordarea burselor școlare în anul școlar 2023 - 2024
În completarea informațiilor comunicate anterior, revenim cu o serie de date relevante în privința acordării burselor școlare începând cu anul școlar 2023 - 2024.
Astfel, punerea în aplicare a prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a condus la majorarea cuantumului burselor școlare după cum urmează:
-bursa de merit: de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună;
-bursa socială: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună;
-bursa tehnologică: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună.
În privința burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse.
În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 - 10.00.
De menționat, de asemenea, faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 - 10.00.
8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 - 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.
6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare.
Precizăm, în acest context, că în anul școlar 2022 - 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit și peste 92.000 de burse de studiu, element ce relevă o majorare a numărului de beneficiari în acest an școlar.
De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738.800 în acest an școlar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social în anul școlar anterior.
Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale.
Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost elaborată în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care stabilește explicit tipurile de burse și principalele condiții de acordare a acestora.
Demersul a respectat etapele prevăzute de legislația în vigoare și principiul transparenței - elaborare, etapă de consultare publică, dezbatere publică, la solicitarea partenerilor de dialog social, ședință a Comisiei de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației pentru integrarea propunerilor și avizarea documentului, urmate de publicarea în Monitorul Oficial.
Ministerul Educației analizează propunerile de îmbunătățire a Metodologiei de acordare a burselor școlare, cu respectarea interesului superior al copilului și a principiului echității.
Menționăm că situația numerică a burselor este dinamică. Centralizarea publicată în prezentul comunicat și în documentul anexat a rezultat în urma actualizărilor primite de la inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București până la data de 31 octombrie 2023.
BIROUL DE PRESĂ https://www.edu.ro/comunicat_presa_95_2 ... se_scolare
-------------------------------------
Acordarea burselor școlare
Anul școlar 2023 - 2024 aduce o schimbare de paradigmă în privința acordării burselor școlare, impusă în primul rând de intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
În acest sens, în Monitorul Oficial nr. 822 din 12 septembrie 2023 a fost publicat ORDINUL ME nr. 6.238 din 8 septembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor.
Data intrării în vigoare: 12 septembrie 2023.
1. Dispoziţii generale privind acordarea burselor
ORDINUL nr. 6.238 din 8 septembrie 2023 prevederile are ca temei legal art. 108 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
ORDINUL nr. 6.238 din 8 septembrie 2023 prevede:
• aprobă Metodologia-cadru de acordare a burselor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin
• prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu anul şcolar 2023-2024,
• Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală economică, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar au obligația ducerii la îndeplinire a prevederile prezentului ordin.
• la data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice dispoziţii contrare se abrogă.
2. Structura Metodologiei-cadru de acordare a burselor este următoarea:
• Capitolul I Dispoziţii generale
• Capitolul II Acordarea burselor de excelenţă olimpică
• Capitolul III Acordarea burselor de merit
• Capitolul IV Acordarea burselor sociale
• Capitolul V Acordarea burselor tehnologice
• Capitolul VI Acordarea burselor pentru mamele minore
• Capitolul VII Dispoziţii finale
3. Termeni și definiții în prezentul ordin
(1) Prin „familie“ se înţelege soţul şi soţia cu copiii lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinere, cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reşedinţa comună înscrisă în actele de identitate şi care locuiesc împreună.
(2) Se asimilează termenului „familie“ bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor necăsătoriţi şi/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani dacă urmează o formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, care locuiesc împreună, dacă această situaţie se confirmă la verificarea în teren.
(3) Sintagma „familie monoparentală“ desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflat/aflaţi în întreţinere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ - cursuri de zi, organizată potrivit legii, şi care locuiesc şi gospodăresc împreună.
(4) Prin „persoană singură din familia monoparentală“ se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)este necăsătorită;
b)este văduvă;
c)este divorţată;
d)al/a cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e)al/a cărei soţ/soţie se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f)al/a cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
g)a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-e).
(5)Se asimilează termenului „familie“ şi persoana/persoanele care se ocupă de întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor sau tutorelui, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care locuieşte/locuiesc împreună cu copiii aflaţi în întreţinerea sa/lor.
Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial şi liceal, beneficiază, după caz, de următoarele tipuri de burse:
a)bursă de excelenţă olimpică I;
b)bursă de excelenţă olimpică II;
c)bursă de merit;
d)bursă socială;
e)bursă tehnologică.
4. Principii generale de acordare a burselor
Elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse sociale.
Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul tehnologic de stat beneficiază de bursă tehnologică. Prin excepţie, în anii şcolari 2023-2024 şi 2024-2025, bursa tehnologică se acordă doar elevilor înmatriculaţi în cadrul specializărilor din învăţământul profesional, inclusiv dual, nivel 3 EQF/CNC.
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în condiţiile stabilite prin prezenta metodologie, elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:
a)burse de excelenţă olimpică I şi II pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi, nivel gimnazial şi liceal;
b)burse sociale, dacă sunt şcolarizaţi fără taxe, pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi, nivel primar, gimnazial şi liceal;
c)burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările şi condiţiile stabilite prin prezenta metodologie, pentru elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul tehnologic.
Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se acordă burse sociale şi elevilor minori, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajaţi pe piaţa muncii şi înscrişi în formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau în programele educaţionale de tip „A doua şansă“.
Acordarea burselor menţionate la art. 1 reprezintă atât o formă de stimulare a elevilor care obţin performanţe educaţionale, artistice şi sportive, cât şi o formă de sprijin al elevilor din medii dezavantajate socioeconomic, în vederea participării la educaţie a acestora şi a prevenirii abandonului şcolar, respectiv de stimulare a participării la învăţământul tehnologic, în cazul bursei tehnologice.
Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, a examenului naţional de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirii practice.
Bursele nu se acordă pe perioada vacanţelor şcolare, cu excepţia cazurilor menţionate la art. 6 alin. (1) şi la art. 12 alin. (1).
Bursele se asigură din bugetul Ministerului Educaţiei. Cuantumul lunar al burselor pentru anul şcolar 2023-2024 este stabilit de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.
Începând cu anul şcolar 2024-2025, cuantumul minim al burselor, cu excepţia bursei de excelenţă olimpică I, va fi aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, la propunerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar.
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de:
a)sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale;
b)alte venituri obţinute potrivit legii.
5. Explicații lămuritoare de la ME privind acordare a burselor
Ministerul Educației emite o INSTRUCȚIUNE nr. 31.027/26.09.2023 referitoare la punerea în aplicare a prevederilor Metodologiei-cadru de acordare a burselor (aprobată prin ordinul nr.6.238/8.09.2023)- http://www.edu.ro/sites/default/files/_ ... 0burse.pdf
Regăsim în această pagină (http://www.edu.ro/burse_scolare) toate informațiile necesare, grupate în funcție de o serie de criterii majore de interes.
Elemente de noutate
• bursele de merit: se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; acolo unde situația o impune, potrivit metodologiei, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;
• bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs (în acest caz, bursele se plătesc începând cu luna februarie, inclusiv pentru luna ianuarie, până la finalul anului școlar);
• bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional;
• bursele de merit se acordă și pentru premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor școlare, respectiv elevilor din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale;
• bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv pentru elevii cu unul dintre părinți decedați, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.
Cuantumuri
• Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
• Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
• Bursă de merit : 450 lei
• Bursă socială: 300 lei
• Bursă pentru mame minore: 700 lei
• Bursă tehnologică: 300 lei
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii.
Bursa de excelenţă olimpică I - gimnaziu și liceu
Recompensează elevii care obțin premiile I, II, III și mențiune la:
• olimpiadele școlare internaționale;
• campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Bursele de excelență se plătesc lunar, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției.
Bursa de excelenţă olimpică II - gimnaziu și liceu
Recompensează elevii care obțin premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.
Bursele de excelență se plătesc lunar, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției.
Bursa de merit - gimnaziu și liceu
Apreciază și încurajează efortul:
• Celor mai buni 30% elevi din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale / a mediilor de admitere (clasa a IX-a) / a mediilor primelor două module (clasa a V-a) și celor cu rezultate mai mari sau egale cu 9.50;
• Elevilor din loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale;
• Premianților (I, II sau III) la olimpiadele şcolare județene;
• Premianților (I) la concursurile şcolare și extrașcolare naţionale recunoscute și finanțate sau nefinanțate de Ministerul Educaţiei;
• Premianților (medalii de aur) la campionatele naţionale organizate de federaţiile sportive naţionale în sporturi olimpice.
Copiile certificate ale diplomelor obținute la competiții trebuie depuse la școală, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.
Bursele se plătesc lunar, pe perioada cursurilor școlare.
Bursa socială - primar, gimnazial, liceal, A doua șansă (minori), inclusiv frecvență redusă
Susține participarea școlară a:
• elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
• elevilor cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv a celor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială;
• elevilor din familii monoparentale;
• elevilor cu deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului;
• elevilor din familii care beneficiază de venit minim de incluziune.
Cererea, declarația veniturilor și documentele doveditoare (componența familiei, certificat de încadrare în grad de handicap/de la medicul specialist) trebuie depuse la școală în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.
Verificarea condițiilor de venit se face de către secretarul unității de învăţământ, cu ajutorul platformei PatrimVen.
Înregistrarea unității de învățământ în PatrimVen durează cel mult 3 zile.
Bursele sociale se plătesc lunar, pe întreaga durată a anului școlar, cu excepția lunilor în care elevii cumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate.
Bursa tehnologică (înlocuiește bursa profesională care se acorda conform HG nr. 1062/30.10.2012)
Susține participarea și reușita școlară a elevilor înmatriculați în cadrul specializărilor din învățământul profesional.
Bursele tehnologice se plătesc lunar, pe perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor în care elevii cumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate.
Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul şcolar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul şcolar precedent.
Elevii declaraţi repetenţi la finalul unui an şcolar nu beneficiază de bursa tehnologică pentru anul de studiu pe care îl repetă.
Bursa pentru mame minore
Bursa susține participarea și reușita școlară a mamelor minore, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii proprii în întreținere
Burse se acordă pe bază de cerere, însoțită de certificatul de naștere al copilului/copiilor aflați în întreținerea mamei minore.
Bursele pentru mamele minore se plătesc lunar, în perioada cursurilor școlare, cu excepția lunilor în care elevele cumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate.
Alte informații importante
• Un elev poate beneficia de o singură bursă de excelență olimpică pe an, respectiv o singură bursă de merit pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior.
• Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, chiar dacă îndeplinește mai multe criterii sociale.
• Bursa de excelență olimpică I sau II nu se cumulează cu bursa de merit.
• Bursa socială, bursa tehnologică, bursa pentru mame minore se pot cumula între ele și/sau cu bursa de excelență olimpică I sau II/bursa de merit.
Plata burselor
• Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
• Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
• Plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie a anului curent, se face, la data de 15 noiembrie.
6. Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri (FAQ) privind procesul de acordare a burselor școlare, aici http://www.edu.ro/burse_scolare_faq_int ... raspunsuri
Sursa:
1. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, actualizată;
2. ORDINUL nr. 6.238 din 8 septembrie 2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor;
3. http://www.edu.ro/burse_scolare;
4. http://www.edu.ro/burse_scolare_faq_int ... raspunsuri
Acordarea burselor școlare
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Acordarea burselor școlare
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator