CCR. Răspunderea patrimonială a angajaţilor. Constituționalitate
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1042 din 16 noiembrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 356/2023 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în răspundere patrimonială.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 57, ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (2), prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie. În acest sens, arată că pârâtul trebuie să aibă posibilitatea de a-şi formula apărările şi că nu trebuie să fie condamnat la plata de importante despăgubiri pe care nu le datorează reclamantului. Textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât stabileşte o modalitate abuzivă, discriminatorie şi arbitrară de obligare a părţilor la plata unei despăgubiri necuvenite, atunci când angajatorul nu a îndeplinit obligaţii procesuale pe care un reclamant într-o acţiune civilă de drept comun este dator să le îndeplinească. Astfel, dacă litigiul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu era un litigiu de muncă, ci un litigiu civil, s-ar fi aplicat regula generală prevăzută de art. 1.530 din Codul civil.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii: „Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate vizează răspunderea patrimonială a angajaţilor.
Răspunderea patrimonială a părţilor raportului juridic de muncă îşi are temeiul în contractul individual de muncă, are caracter reparatoriu şi se întemeiază pe normele şi principiile răspunderii civile contractuale. În acest sens, în ceea ce priveşte răspunderea patrimonială a salariaţilor, dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 prevăd că salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
Cu toate acestea, specificul raporturilor juridice de muncă imprimă acestei forme de răspundere anumite particularităţi, derogatorii de la normele privind răspunderea civilă contractuală de drept comun, reglementată de art. 1.350 şi următoarele din Codul civil.
Curtea reţine că dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 prevăd faptul că răspunderea patrimonială a salariaţilor nu poate fi angajată decât în măsura în care există un prejudiciu material produs angajatorului din vina salariatului şi în legătură cu munca acestuia. Prin urmare, angajarea acestei forme de răspundere nu poate avea loc în lipsa demonstrării legăturii dintre existenţa prejudiciului şi culpa salariatului, neoperând o prezumţie de culpă. Astfel, fapta salariatului prin care acesta produce un prejudiciu material angajatorului trebuie să apară ca ilicită prin prisma obligaţiilor de serviciu, astfel cum rezultă din lege, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, contractul individual de muncă, ordinele şi dispoziţiile legale ale superiorilor ierarhici şi fişa postului, iar existenţa culpei trebuie demonstrată de angajator.
Deşi în cadrul răspunderii patrimoniale, de regulă, distincţia dintre formele de vinovăţie (intenţie directă sau indirectă, imprudenţă sau neglijenţă) şi gradele culpei (foarte uşoară, uşoară sau gravă) nu are relevanţă practică, întrucât salariatul va răspunde patrimonial chiar şi pentru cea mai uşoară culpă a sa, totuşi, atunci când prejudiciul a fost cauzat de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea lui, aşa cum dispune art. 255 alin. (1) din Legea nr. 53/2003. Prin urmare, în acest din urmă caz, pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a salariaţilor, angajatorul trebuie să stabilească nu doar existenţa culpei, ci şi contribuţia individuală la producerea prejudiciului. Doar atunci când măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, şi în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar, potrivit art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.
Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că susţinerile autoarei excepţiei referitoare la posibilitatea angajatorului de a recurge la dispoziţiile art. 255 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 pentru a eluda obligaţia stabilirii existenţei culpei şi a măsurii în care salariaţii au contribuit la producerea pagubei nu sunt susţinute. În realitate, problemele expuse au în vedere o ipotetică atitudine neglijentă sau abuzivă a angajatorului, care poate fi însă supusă controlului instanţei de judecată. Contrar susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat nu îl împiedică pe salariat să se adreseze justiţiei în vederea formulării apărărilor vizând existenţa şi întinderea culpei sale. Astfel, nu se poate reţine existenţa vreunei încălcări aduse prevederilor constituţionale sau convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale şi convenţionale care consacră egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminării, Curtea reţine că egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice îşi găseşte aplicarea doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat. Când criteriul în funcţie de care îşi găseşte aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv şi rezonabil, şi nu subiectiv şi arbitrar, fiind constituit de o anumită situaţie prevăzută de ipoteza normei, şi nu de apartenenţa sau de o calitate a acesteia privitor la care îşi găseşte aplicare, aşadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituţionale de referinţă.
Or, având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea apreciază că existenţa unei reglementări distincte a răspunderii contractuale a salariaţilor, care prezintă anumite particularităţi în raport cu instituţia răspunderii civile contractuale reglementate de Codul civil, nu poate fi considerată ca având un caracter discriminatoriu, tratamentul juridic diferit fiind determinat de un criteriu obiectiv, ce ţine de specificul raporturilor juridice de muncă.
Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea: Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
Irina Rimaru, http://WWW.JURIDICE.ro
Răspunderea patrimonială a angajaţilor
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1935
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Răspunderea patrimonială a angajaţilor
Mesaj de Consilier juridic »
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 11 vizitatori