Verificarea existenţei unor circumstanţe discriminatorii de către consilierul juridic al inspectoratului şcolar
Supun atenței următoarele aspecte legale privind departajarea copiilor la înscrierea la grădiniță/clasa pregătitoare
Criteriile specifice de departajare se fac publice, la data menţionată în Calendarul înscrierii la grădiniță/clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2025 – 2026, prin afişare la sediul/site-ul unităţii de învăţământ.
După această dată, modificarea ori adăugarea altor criterii specifice de departajare este interzisă.
Criteriile specifice de departajare stabilite de unitatea de învăţământ trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii/elevii au drepturi egale de acces la educaţie, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, rasă, naţionalitate, confesiune, şi nu pot include existenţa unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul şi litera legii.
Unitățile școlare nu pot include liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului de înscriere în învățământul preșcolar/școlar.
Criteriile specifice de departajare la înscriere a copiilor în grădiniță/clasa pregătitoare trebuie supuse analizei, prin raportarea la:
1. Art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată https://legislatie.just.ro
2. Art. 6 lit. a) și b) din Legea nr. 272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, republicată https://legislatie.just.ro
3. Art. 2 alin. (1) și (3) din Ordonanța nr. 137 / 2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/24129
4. Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar, aprobată prin ordin de ministru,
5. Metodologia-cadru de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în serviciile de educație timpurie complementare, aprobată prin ordin de ministru.
Recomandări:
1. cuprinderea criteriilor specifice de departajare a copiilor la înscrierea la grădiniță/clasa pregătitoare în Regulamentul intern al instituției, la cap. Drepturile angajaților, respectiv la Drepturile părinților/reprezentanților legali,
2. aplicarea criteriilor specifice de departajare se face doar după epuizarea criteriilor generale,
3. unitatea de învățământ va preciza clar documentele doveditoare pe care părintele/reprezentantul legal trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere,
4. asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, prin postarea pe site-ul unității de învățământ și, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, a următoarele informaţii:
• capacitatea instituţiei (numărul de copii/elevi pentru care a fost proiectată);
• numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2025 – 2026;
• criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor/elevilor.
=======================================================
Ce este discriminarea?
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza criteriilor prevăzute de legislația în vigoare.
Criteriile stabilite de legislația românească sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Mai multe, aici:
https://www.cncd.ro/ce-este-discriminarea/, https://www.juridice.ro/31820/strategie ... narii.html
https://www.edu.ro/intrebari_raspunsuri ... ant_primar
Aspecte legale privind departajarea copiilor la înscrierea la grădiniță/clasa pregătitoare
Moderator: Consilier juridic
-
- Membru
- Mesaje: 1940
- Membru din: Iunie 23, 2015, 10:21 am
- Localitate: Deva
- Contact:
Aspecte legale privind departajarea copiilor la înscrierea la grădiniță/clasa pregătitoare
Mesaj de Consilier juridic »
- Fişiere ataşate
-
Model-petitie-pt-site.docx
- (15.24 KiB) Descărcat de 32 ori
Actele normative pot fi urmărite la adresele:
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
-http://www.monitoruloficial.ro
-http://legislatie.just.ro
-http://legistm.ro
Cu stimă,
Consilier juridic Ion NISTOR
E-mail: juridic@isj.hd.edu.ro
Web: https://isj.hd.edu.ro/index.php/juridic-isj
Înapoi la “INFORMARI JURIDICE”
Mergi la
- Despre forum
- ↳ Indrumari pentru utilizarea forumului
- Informare CORONAVIRUS
- LEGISLATIE
- Concurs directori și directori adjuncți 2022
- Concurs directori și directori adjuncți 2021
- FORUMUL PĂRINȚILOR
- Comunicate de presa
- ↳ Comunicate generale
- Invatamant Preuniversitar
- ↳ Documente manageriale
- ↳ Informatii generale
- ↳ DECLARATII DE AVERE SI INTERESE
- ↳ Salariile nete al personalului din ISJ si a directorilor unitatilor de invatamant
- ↳ Curriculum si inspectie scolara
- ↳ Informatii generale
- ↳ Management institutional
- ↳ CONSTITUIREA CORPULUI NATIONAL DE EXPERTI
- ↳ Curriculum descentralizat
- ↳ Dezvoltarea resursei umane
- ↳ Educație timpurie
- ↳ Cercuri Pedagogice
- ↳ CRED
- ↳ Invatamant primar
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Invatamant profesional si tehnic
- ↳ Alternative educationale si invatamant particular
- ↳ Educatie permanenta
- ↳ ASIGURAREA CALITATII
- ↳ Managementul cazurilor de violență
- ↳ Retele de resurse educationale deschise(RED)
- ↳ Prescolar
- ↳ Primar
- ↳ Gimnazial
- ↳ Liceal si postliceal
- ↳ Palate si cluburi ale copiilor
- ↳ Invatamant A doua sansa
- ↳ PRAI-PLAI-PAS
- ↳ Mentorat
- ↳ Bune practici in educatie
- ↳ Tel Verde 0800816254
- ↳ Şcoala altfel
- Proiecte educationale internationale si europene
- ↳ Mesaje importante pentru scoli
- ↳ Școală după școala
- ↳ Acreditare Erasmus+
- ↳ PNRR
- ↳ ROSE
- ↳ Anunțuri achiziții ROSE
- ↳ PNRAS
- ↳ ERASMUS +
- Proiecte
- ↳ Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu- UPT)
- ↳ Proiecte POSDRU
- ↳ Competente cheie pentru un bacalaureat de succes
- ↳ Dezvoltarea de competente cheie pentru evaluari nationale de succes
- ↳ Elevi mai performanti, parinti implicati
- ↳ Inovatie si performanta in pregatirea elevilor de liceu
- ↳ Incepe o cariera de succes
- ↳ Dreptul la o a doua sansa in educatie
- ↳ Proiecte POCU
- ↳ Cod MySmis133939
- ↳ Cod MySmis 107621
- ↳ Cod MySmis 107731
- ↳ Cod MySmis 106735
- ↳ Cod MySmis 105831
- ↳ Cod MySmis 103808
- Discipline
- ↳ Limba si literatura romana
- ↳ Limbi moderne
- ↳ Matematica
- ↳ Informatica
- ↳ Istorie si Socio-Umane
- ↳ Educatie tehnologica
- ↳ Cercuri pedagogice
- ↳ Cercuri pedagogice 2017-2018
- ↳ Cercuri pedagogice 2022-2023
- ↳ Fizica-Chimie
- ↳ Geografie
- ↳ Biologie
- ↳ Religie
- ↳ Arte
- ↳ Educatie fizica
- ↳ Minoritati nationale
- ↳ Bune practici
- ↳ Minoritatea romă
- ↳ Invatamant special si special integrat
- Centrul județean de excelență
- Managementul resurselor umane
- ↳ Titularizare
- ↳ Titularizare 2025
- ↳ Titularizare 2024
- ↳ Titularizare 2023
- ↳ Titularizare 2022
- ↳ Titularizare 2021
- ↳ Titularizare 2020
- ↳ Titularizare 2019
- ↳ Titularizare 2018
- ↳ Titularizare 2017
- ↳ Titularizare 2016
- ↳ Titularizare 2015
- ↳ Titularizare 2014
- ↳ Titularizare 2013
- ↳ Titularizare 2012
- ↳ Gradatii de merit
- ↳ Gradatii de merit 2025
- ↳ Gradații de merit 2024
- ↳ Gradații de merit 2023
- ↳ Gradații de merit 2022
- ↳ Gradații de merit 2021
- ↳ Gradații de merit 2020
- ↳ Gradații de merit 2019
- ↳ Gradații de merit 2018
- ↳ Gradatii de merit 2017
- ↳ Gradatii de merit 2015
- ↳ Gradatii de merit 2016
- Simpozioane, Seminarii si Concursuri scolare
- ↳ Concurs judetean de proiecte educative
- ↳ Simpozioane
- ↳ Seminarii
- ↳ Concursuri scolare
- Audit, Juridic
- ↳ INFORMARI JURIDICE
- ↳ Echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate
- Plan, Salarizare, Normare
- ↳ Documente utile
- ↳ Posturi didactic auxiliar si nedidactic
- Retea scolara
- ↳ Informatii utile
- Tehnic
- ↳ Informatii utile
- CCD
- ↳ Programe de formare
- ↳ Informatii utile
- Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala
- ↳ Centrul judetean de resurse si asistenta educationala
- ↳ Informatii utile
- Examene
- ↳ Simulari
- ↳ Simulare 2024
- ↳ Simulare 2023
- ↳ Simulare 2022
- ↳ Simulare 2021
- ↳ Simulare 2020
- ↳ Simulare 2019
- ↳ Simulare 2018
- ↳ Simulare 2017
- ↳ Teste de antrenament
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Evaluarea Nationala
- ↳ Evaluare Nationala 2025
- ↳ Evaluare Nationala 2024
- ↳ Evaluare Națională 2024(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2023
- ↳ Evaluare Nationala 2023(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2022(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Nationala 2022
- ↳ Evaluarea Națională 2021(II, IV, VI)
- ↳ Evaluarea Națională 2021
- ↳ Evaluare Națională 2019
- ↳ Evaluare Națională 2019(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018(II, IV, VI)
- ↳ Evaluare Națională 2018
- ↳ Evaluare Nationala 2017 (VIII)
- ↳ Evaluare naţională 2017(II, IV, VI)
- ↳ Examenele de certificare a calificării absolvenților învățământului profesional, liceal si postliceal
- ↳ Nivel 3
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 4
- ↳ 2022-2023
- ↳ Nivel 5
- ↳ 2022-2023
- ↳ Olimpiade si concursuri
- ↳ Admitere / Inscriere
- ↳ Admitere
- ↳ Admitere 2025
- ↳ Admitere 2024
- ↳ Admitere 2023
- ↳ Admitere 2022
- ↳ Admitere 2021
- ↳ Admitere 2020
- ↳ Înscriere în învăţământul profesional
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2023-2024
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2022-2023
- ↳ Admitere în învățământul profesional 2021-2022
- ↳ Admiterea în învățământul profesional 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2025 - 2026
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2023-2024
- ↳ Inscrierein invatamantul primar 2022-2023
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2021-2022
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2020-2021
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2019-2020
- ↳ ”Ziua porților deschise”
- ↳ Înscrierea în învățământul primar 2018-2019
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2017-2018
- ↳ Inscriere in invatamantul primar 2016-2017
- ↳ Inscriere in invatamantul primar, 2013-2014
- ↳ Bacalaureat
- ↳ Bacalaureat 2025
- ↳ Bacalaureat 2024
- ↳ Bacalaureat 2023
- ↳ Bacalaureat 2022
- ↳ Bacalaureat 2021
- ↳ Bacalaureat 2020
- ↳ Bacalaureat 2019
- ↳ Bacalaureat 2018
- ↳ Bacalaureat 2017
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: c.i.gimnastica, Consilier juridic, CSS_PETROSANI, moisildeva, SC BERTHELOT, SC TELIUC, scoala9hd și 7 vizitatori