Regula de bază
Un singur semn nu dovedește radicalizarea. Contează asocierea mai multor comportamente, schimbarea bruscă, persistența și apropierea progresivă de justificarea violenței.
UNESCO recomandă prudență și evaluarea semnelor în ansamblu, iar ghidurile oficiale subliniază că nu există o listă care să stabilească automat dacă o persoană se radicalizează. UNESCO, GOV.UK
Nivel Semnale observabile Semnificație și reacție
Vulnerabilitate 
Aderență extremistă 
Pericol concret Semnale comportamentale și relaționale
• Ruperea bruscă de familie și de prietenii vechi.
• Izolare accentuată sau refuzul contactului cu persoane considerate „diferite”.
• Schimbarea radicală a grupului de prieteni.
• Abandon școlar sau conflicte grave și repetate cu școala.
• Furie intensă, secretomanie și discurs preluat mecanic de la un grup.
• Modificări inexplicabile privind banii, deplasările sau activitățile zilnice.
Semnale ideologice și verbale
• Împărțirea oamenilor în „puri” și „dușmani”.
• Negarea demnității sau a dreptului la existență al unor grupuri.
• Aprobarea atacurilor teroriste ori prezentarea autorilor ca eroi.
• Afirmația că violența este singura soluție pentru schimbarea societății.
• Amenințări, fantezii repetate de răzbunare sau exprimarea dorinței de sacrificiu violent.
• Teorii conspiraționiste asociate cu identificarea unor „vinovați” care trebuie eliminați.
Semnale din mediul online
• Accesarea și arhivarea propagandei extremiste violente.
• Distribuirea unor materiale care justifică terorismul.
• Utilizarea simbolurilor unor organizații teroriste.
• Participarea la grupuri închise care promovează violența.
• Comunicarea secretă cu persoane care încearcă să recruteze sau să ofere instrucțiuni.
• Încercarea de a atrage și alți elevi către asemenea grupuri.
Ce nu constituie, prin el însuși, semn de radicalizare
• Credința religioasă practicată pașnic.
• Schimbarea religiei sau intensificarea vieții religioase.
• Criticarea Guvernului, a SRI ori a altor autorități.
• Opiniile politice ferme sau nepopulare.
• Interesul pentru conflicte internaționale.
• Vestimentația religioasă ori culturală.
• Activismul civic pașnic.
• Folosirea frecventă a rețelelor sociale.
• Izolarea, rezultatele școlare slabe sau comportamentul adolescentin, luate separat.
Aceste elemente sunt enumerate explicit în ghidurile educaționale ca situații care nu trebuie confundate automat cu radicalizarea.
Ghidul oficial privind riscul de radicalizare în educație
Concluzia:
Profesorul observă fapte, nu pune diagnostice. Școala oferă sprijin, nu întocmește profiluri ideologice.
Intervenția de securitate devine justificată când apar indicii concrete privind acceptarea, pregătirea sau amenințarea cu violența.
