În atenția directorilor unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din județ
și a responsabililor Comisiei pentru curriculum,
Stimați colegi,
Procesul de stabilire a orelor din CDȘ/CDL a început în majoritatea unităților de învățământ preuniversitar din județ. În vederea uniformizării demersurilor și a respectării legislației în domeniu, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara a aprobat un grafic de activități minimale, cu termene și responsabilități.
În scopul simplificării procedurii de avizare a documentelor elaborate în școală, după parcurgerea etapelor de ofertare, alegere și stabilire a orelor de CDȘ/CDL pentru anul școlar 2013-2014, cadrele didactice care elaborează astfel de documente, le vor transmite inspectorilor de specialitate în format electronic. Fișele de avizare (prezentate în anexă), vor fi avizate de conducerea școlii și vor fi transmise inspectorului școlar pentru monitorizarea curriculumului descentralizat, până la termenul stabilit, urmând a fi returnate în școli până la începutul anului școlar.
Opționalele avizat de MEN nu se supun acestei proceduri.
Portofoliul ofertei educaționale a școlii este păstrat la Comisia pentru curriculum în cursul anului școlar, după care se arhivează.
Inspector școlar pentru monitorizarea curriculumului descentralizat,
Prof. Mate Marta
GRAFIC AVIZARE CDS/CDL 2013
-
- Membru
- Mesaje: 610
- Membru din: Noiembrie 8, 2006, 12:06 pm
- Contact:
GRAFIC AVIZARE CDS/CDL 2013
- Fişiere ataşate
-
Grafic avizare curriculum-2013.pdf
- (935.15 KiB) Descărcat de 1951 ori
Re: GRAFIC AVIZARE CDS/CDL 2013
LICEUL DE ARTE S. TODUTA - COMISIA DE CURRICULUM
- Fişiere ataşate
-
Nr 2-curiculum.docx
- (68.89 KiB) Descărcat de 424 ori
http://www.artedeva.ro
LICEUL DE ARTE,, SIGISMUND TODUTĀ” DEVA
Deva , str. Ciprian Porumbescu, nr.1
Deva , str. Avram Iancu nr.21
Telefon / Fax 0354 805 697 – locatia 1
Telefon / Fax 0354 409 957 – locatia 2
office@artedeva.ro
LICEUL DE ARTE,, SIGISMUND TODUTĀ” DEVA
Deva , str. Ciprian Porumbescu, nr.1
Deva , str. Avram Iancu nr.21
Telefon / Fax 0354 805 697 – locatia 1
Telefon / Fax 0354 409 957 – locatia 2
office@artedeva.ro
Re: GRAFIC AVIZARE CDS/CDL 2013
LICEUL DE ARTE S. TODUTA - COMISIA DE CURRICULUM
- Fişiere ataşate
-
Centralizarea disciplinelor optionale la nivelul unitatii scolare.docx
- (68.13 KiB) Descărcat de 522 ori
http://www.artedeva.ro
LICEUL DE ARTE,, SIGISMUND TODUTĀ” DEVA
Deva , str. Ciprian Porumbescu, nr.1
Deva , str. Avram Iancu nr.21
Telefon / Fax 0354 805 697 – locatia 1
Telefon / Fax 0354 409 957 – locatia 2
office@artedeva.ro
LICEUL DE ARTE,, SIGISMUND TODUTĀ” DEVA
Deva , str. Ciprian Porumbescu, nr.1
Deva , str. Avram Iancu nr.21
Telefon / Fax 0354 805 697 – locatia 1
Telefon / Fax 0354 409 957 – locatia 2
office@artedeva.ro
Cine este conectat
Utilizatori răsfoind acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori